text Poezii crestine

Într-o lume frământată

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gavril Florea
Într-o lume frământată,
De griji și de nevoi
Dumnezeu nu mai e Tată,
Peste tot e doar război.

Prietenii se dușmănesc,
Frații se urăsc de moarte,
Omul e mai rău ca cel firesc,
Nu mai știe deloc de bunătate.

Nici cei natural din fire,
Nu se mai vede în lume,
Nu mai e pic de iubire,
Toți își cinstesc al lor nume.

Păcatul se vrea normalitate,
Autoritate se vrea desființată,
Se promovează grele păcate,
Uită că Dumnezeu le e Tată.

Dar Cuvântul ne avertizează,
De vremurile din urmă grele.
Dar cine astăzi mai veghează?
La atacurile acestea rele.

Parcă ne conformăm și noi,
Uităm că suntem diferiți,
Uităm care e-al nost război,
Cât suntem de nenorociți!

Ce diferență e între noi și lume,
Noi cu ce ne deosebim.
Mai cinstim al Lui Isus Nume?
Sau ca ei noi devenim?

Dacă Dumnezeu ne e Tată,
Cum azi noi îl cinstim
Dacă spune că ne e stăpân,
Oare cum îl mai slujim?

Doamne, adu azi o trezire,
În lume și peste cei căzuți,
Umple-ne cu a Ta iubire,
Cu Duhul vrem să fim umpluți.

Vrem lacrimi de pocăință,
Vrem vrăjmașul să-l biruim.
În Numele Tău avem biruință
Prin Tine putem să iubim

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Deșertăciuni...
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Pe-acest pământ îmbătrânit şi rău...Eu cred că Solomon avea dreptate:Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Când n-au la temelia lor pe Dumnezeu.Da, toate sunt num... Citeste mai mult >>
Nu lăsa armura sfântă.
Nu lăsa armura sfântăCreștine drag, soră și frateDeschide ochii ca să veziCă lumea este-un câmp de luptăNu ring de dans, ca să danseziNoi am primit din Cartea SfântăArmura coborâtă din EdenNu am primi... Citeste mai mult >>
Calea către Cristos
E un adevăr, un îndemn, o chemare?Să cugete sufletul în fiecare...Trezește-n om după chipul divin făcutParticula de viață venită de Sus!Și pietrele plâng pe drumul bătătorit,Pe unde a trecut Isus bătu... Citeste mai mult >>
Du-te spune, sa se știe!
Du-te spune, să se știe!Du-te spune, să se știeCă Isus va reveni,Iar a Sa ÎmpărățieNoi, cu toți o vom doriSpune adevăru-n toate,Spune numai ce e drept,Fără El nu se mai poateRevenirea Lui, aștept.Poți... Citeste mai mult >>
Doamne, nu mă pedepsi!
Doamne nu-mi fă grea povaraCăci de-ar fi să cad cumvaNimeni nu se va opriMână de-ajutor să-mi deaȘi-atunci am să strig spre Tine,Voi cârti, voi suspinaȘi-am să cad în deznadejeCă mi-ai dat povara grea... Citeste mai mult >>
Mama ta, te sfătuiește!
Mama ta, te sfătuiește!O să-ți pară rău o datăFiule drag și pribeag,Când o să mai bați la poartă,Ca să treci al casei prag.Când pe nimeni nu găseștiCăci măicuța, ți-a plecatRegreți și-o să te jelești,... Citeste mai mult >>
Distopie
Ai întrebări, dar te temi de răspuns,Simți golul care poartă-a Lui conturDar îl respingi deși îl cauți pe-ascuns,Urechea ta nu prinde niciun murmur.Ai pus numele Lui între cuvinteCa pe un semn uitat î... Citeste mai mult >>
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit