Întoarcerea fiului risipitor 2

Motto: ""El a mai zis: Un om avea doi fii. Cel mai tânăr a zis tatălui său: 'Tată, dă-mi partea
de avere ce mi se cuvine.' Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel tânăr
a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață
destrăbălată." Luca 15:11-12-13.

După atâta umilință
Îndurată-n țări străine,
Azi, cu lacrimi de căință
Mă întorc tată la tine.

Știu că reaua mea purtare
Te-a mâhnit și te-a durut;
Nu sunt vrednic de iertare
Pentru ceea ce-am făcut.

M-ai crescut cu bunătate
Și cu dragoste de tată,
Din belșug mi-ai dat de toate,
N-am dus lipsă niciodată.

M-ai păzit de orice rău,
Mi-ai fost scut ocrotitor...
M-ai purtat pe brațul tău
Ca un tată iubitor.

Cu trudă și hărnicie
Ai trudit și-ai adunat
O frumoasă bogăție
Vrednică de-un împărat.

Grâul vălurea în lanuri
Și măslinii în livezi,
Turmele pășteau pe dealuri
Lângă multele cirezi.

Vii scăldate în lumină
Cu smochini împovărați,
Curtea casei mereu plină
De slujnice și argați.

Masa plină de bucate
De tot felul, orișicând,
Să mânce pe săturate
Orice trecător flămând.

Cât de mult mă iubeai, tată,
Și mă răsfățai mereu!
Dar mi-a venit așa, deodată,
Să pornesc pe drumul meu.

Și ți-am spus care mi-i vrerea,
Negândindu-mă la tine:
"Tată, împarte-ne averea!
Dă-mi partea ce se cuvine!"

În zadar spuneai că-i rea
Calea pe care apuc...
Eu aveam dorința mea
Ca în lume să mă duc.

Nimic nu putea să-mi șteargă
Hotărârea neînțeleaptă:
Gândeam c-acolo-n lumea largă
Fericirea mă așteaptă.

Și-am plecat în lumea mare
Cu ce mi-ai dat după dreptate;
Cu aur mult în cingătoare,
Iar în pungă nestemate.

Am ajuns în prag de toamnă
Într-o țară depărtată,
Unde fericirea înseamnă
O viață destrăbălată.

În viața dusă în desfrâu -
Într-o orgie îndelungă,
S-a dus aurul din brâu
Și rubinele din pungă.

M-am trezit că sunt sărac
Mai rău ca un cerșetor...
Nu știam, tată, ce să fac,
Unde-oi găsi ajutor.

M-am lipit - minte năucă -
De un om cu ceva stare
Și-i păzeam precum o slugă
Porcii pe a lui ogoare.

Fiindcă nu te-am ascultat
Am ajuns... o, vai și-amar!
Cel mai nevoiaș argat -
Amărâtul de porcar.

Precum porcii aș fi mâncat
Roșcove și alte poame,
Dar nici de-acelea n-am aflat...
Eram chinuit de foame.

Hainele mele croite
Din purpură și in subțire,
Toate-s rupte, zdrențuite...
O, ce cruntă înjosire!

Aș fi vrut să mor îndată
De necaz și de rușine...
Cât am fost de neghiob, tată,
Că n-am ascultat de tine!

Atunci mi-a pătruns în minte
Vocea-ți blândă și duioasă
Repetând doar trei cuvinte:
"Fiule, vino acasă!"

Am sărit drept în picioare
Din al porcilor gunoi,
Și-am plecat în goana mare
Fără să mă uit 'napoi.

Peste dealuri și hârtoape
Treceam fără să-mi dau seama!...
Dar cu cât sunt mai aproape
Cu-atât e mai mare teama.

Oare-mi poți ierta vreodată
Gestul meu nesăbuit?
Fapta mea necugetată
Vrednică de osândit?

Uite-mi casa primitoare!
Tată! Tată, unde ești?
O să poți să mă ierți oare,
Ori m-alungi și mă gonești?

+++++++++

Din curte, bătrânul tată,
De departe l-a văzut;
Și-a simțit... a știut îndată
Că s-a-ntors fiul pierdut.

În acel desculț și slab...
În zdrențărosul cerșetor,
Și-a recunoscut degrab'
Fiul lui risipitor.

În calea lui a alergat
Și i-a căzut pe grumaz...
Cu cât drag l-a-mbrățișat
Sărutându-l pe obraz.

Lacrimile-s mărturie
Și-au țâșnit cu ușurință...
A tatălui, de bucurie,
A fiului de căință.

În dorința de împăcare,
Fiul și bătrânul tată
Fremătau de nerăbdare
Și-amândoi vorbeau deodată:

"Oh!... Copilul meu iubit,
Cât mă bucur că ești viu!"...
"Tată!... Am păcătuit...
Nu merit să îmi zici fiu."

"Aduceți-i haina cea bună!"...
"M-am purtat atât de rău..."
"În deget un inel să-i pună!"
"Fă-mă doar argatul tău"...

"Aduceți-i pe dată încălțăminte!"...
"Tată, sunt atât de păcătos!
Vreau să-ți fiu de azi 'nainte
Robul cel mai credincios"...

"Tăiați vițelul îngrășat,
Că astăzi este sărbătoare!
Tu mort ai fost și-ai înviat,
Și bucuria mea e mare.

Pierdut ai fost, și-ai fost găsit!
Și știi de ce-ai primit iertare?
Că dragostea, copil iubit,
Este nepieritoare!

Și nu uita: Oriunde-n lume
O să dai mereu de greu,
Dar Cel ce poate să te-ndrume
Este numai Dumnezeu.

El dă binecuvântare;
El ne dă călăuzirea;
Tuturor ne dă iertare;
Prin El vine fericirea! Amin!