Intelepciunea...

INTELEPCIUNEA...


Frica de Domnul e marea-înțelepciune,
Din ea izvorăsc toate faptele bune.
Ea se-mpleteşte cu iubirea divină...
Şi se hrăneşte din sfântă lumină.

Nu-i diamant pur şi nici mărgăritare,
Cât înţelepciunea, să aibă valoare.
În fața-nţelepciunii cristalul pălește.
Şi strălucirea aurului se ofilește.

Ca dup-o comoară de vei căuta,
Înțelepciunea divină o vei afla.
Nimic nu se aseamănă cu ea,
Prin credinţă îţi dă priceperea.

N-o poţi cumpăra cu-n vas de aur,
Nici cu cel mai deosebit tezaur.
Nu se găseşte de cumpărat,
O găseşti la Slăvitul Împărat.

La înţelepciune ia bine aminte,
Cere-o de la Domnul fierbinte.
Roagă-te din inimă, cu putere,
Smerește-te, primi-vei pricepere.

Vei înţelege ce-nseamnă frica...
Şi-nţelepciunea lumii... e nimica.
Desfătarea sufletului va fi cunoştinţa,
Teama de Domnul va mări chibzuința.

Celor ce cu foc cer înţelepciune,
Domnul le dă pricepere în fapte bune.
Înţelepciunea călăuză spre-mpărăţie...
Şi-n inimă iubirea... divină bogăţie.

Scriptura va fi o candelă vie,
Îndrumător spre cereasca glie.
În vremi de restriște şi-ngrijorare,
Nu vei simţi lovitura cum doare.

Dușmanul nu va avea putere,
Căci Domnul va fi a ta mângâiere.
Uscând la cruce ramurile firii,
Îţi înfloresc bobocii neprihănirii.

Cu-nţelepciune poţi să biruiești,
Alături lângă Domnul de trăieşti.
Vlăstar al neprihănirii cu fapte bune,
Credinţa-i comoara de-nţelepciune.
Amin!