Infatisarea

INFATISAREA


Înfățișarea lumii seduce, vorba vine că e dulce,
Însă e atât de josnică, că doar amărăciuni aduce.
Chipeșă, nevoie mare şi ca focul pârlitor,
E himera fanteziei pentru cel nevegheator.

Simulacru cu imagine înșelătoare, molipsitoare,
Pentru firea ce nu are dumnezeiască-înfăţişare.
Chipul lumii pe un caldarâm al înşelăciunii,
Adună pe cei, ce pun la-ndoială harul, ca nebunii.

Nebunia-i șovăiala, ce te duce la pierzare,
E o palidă credinţă, ce mereu e-n ezitare.
Este teama eului... de-aş pierde rostul...
Şi nu vede, că-n credinţă, libertatea este totul.

Libertatea de a alege... de-a trăi ca şi Isus,
De a pune sfințirea de orice mai presus.
Libertatea din constrângerea lumească,
Eliberat de orice-înfăţişare firească.

Liber de orice păcat, liber de povara lumii,
În harul ce-n pocăință face sfințirea humii.
Înfățișarea celor ce pe Isus iau în seamă,
E iubirea... ce răspunde... când îi cheamă.

E ascultarea... prin care în smerenie trăiesc.
Şi chipului veacului acesta nu se potrivesc.
E vegherea... prin care Cuvântul împlinesc...
Şi la tot ce li se pare rău, se-împotrivesc.

E evlavia... ce emană iubire pentru semeni...
Şi încolțește-n inimă a neprihănirii germeni.
Este pacea... ce poarta-n ea imaginea Lui Hristos,
Este trăirea în sfinţire... în chip armonios.
Amin!