text Poezii crestine

ÎNCERCAREA CREDINŢEI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Boaru
ÎNCERCAREA CREDINŢEI

Vremea încercării vine…
Peste toţi, şi peste tine !
E de Domnul îngăduită
Cu scop bun e folosită.

Nu cârti în încercare
Nu fi trist, descurajat
Focul curăţă veşmântul
Focul sfânt, bun şi curat.

Ca să capeţi strălucirea
Sfinţilor prooroci, apostoli
Fii de-acord cu curăţirea
Încetează azi cârtirea.

Tot ce-i preţios în lume
Este încercat prin foc
Aurul iese din zgură
În căldură şi în foc.

Omul tare în credinţă
Este mult testat în viaţă
Iar credinţa-adevărată
Stă ne’nfrântă, neclintită.

Dumnezeu alege forma
De-a ne face neclintiţi..
Slavă Lui, e Sfânt şi poate
Împlini tot ce e scris!


Cele mai recente resurse creștine scrise

"Duhul Sfânt și darurile Duhului Sfânt"
Categorie: Studiu biblic  Duhul Sfânt este o persoană divină distinctă, distinctă de Dumnezeu Tatăl și de Fiul. El este descris și primit de creștini ca putere divină, ca un confort spiritua...
Citeste mai mult >>
"AMIN-AMIN-AMIN"
Categorie: Studiu biblic  Amin” este un cuvânt biblic care se traduce prin „așa să fie”, „adevărat” sau „astfel să fie făcut”. De multe ori, în Biserică, când cineva spune „amin” în timpul r...
Citeste mai mult >>
"ADEVĂRUL ESTE DUMNEZEU"
Categorie: Studiu biblic  Adevărul este Dumnezeu” se bazează pe ideea că singura sursă adevărată de cunoaștere este revelația divină, adică Dumnezeu însuși. În biblie, Isus Hristos spune că...
Citeste mai mult >>
"Ce determină diferența dintre bogați și săraci"
Categorie: Studiu biblic  Biblia nu explică în mod direct de ce unii oameni sunt bogați, iar alții săraci. Cu toate acestea, există nenumărate versete care sugerează că faptele noastre și de...
Citeste mai mult >>
"Minciuna mândria"
Categorie: Studiu biblic  În conformitate cu Biblia, minciuna este considerată un păcat. Exodul 20:16 spune: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. De asemenea, Proverbele 6:1...
Citeste mai mult >>
"Despre bârfe"
Categorie: Studiu biblic Conform cu Biblia, barfa este considerată o acțiune păcătoasă și împotriva voinței lui Dumnezeu. În Leviticul 19:16 se spune: „Să nu umblați în judecăți de vorbă şi să nu...
Citeste mai mult >>
"Despre avort"
Categorie: Studiu biblic  Conform Bibliei, avortul este văzut ca un act imoral și o încălcare a celei de-a zecea porunci care interzice uciderea. Din perspectiva creștină, viața începe în mo...
Citeste mai mult >>
"Despre divorț"
Categorie: Studiu biblic  Biblia tratează subiectul divorțului în mod clar și direct. În Matei 19:3-9, Isus declară că căsătoria a fost intenționată să fie permanentă și că orice divorț care...
Citeste mai mult >>
"Creștini de ocazie"
Categorie: Studiu biblic  Există mai mulți creștini de ocazie menționați în Biblie, adică persoane care își trăiesc viața creștină doar în anumite momente sau în anumite situații, fără a ave...
Citeste mai mult >>
"Isus, Calea, Adevărul și Viața"
Categorie: Studiu biblic  Isus este prezentat în Biblie ca fiind Calea, Adevărul și Viața. Calea înseamnă că El este singura cale prin care putem ajunge la Tatăl ceresc și la viața veșnică....
Citeste mai mult >>