text Poezii crestine

Încă mai este loc la cruce

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Mă cheamă doruri depărtate,
La un taifas și tare-aş vrea
Să mă opresc măcar o clipă
Dar în zadar e cazna mea,
Aleargă timpul ca și vântul,
Nici n-a ajuns c-a și plecat,
Iar eu îmbujorat de trudă,
Mă-ntreb cu ce l-am supărat,

De ce se duce-așa devreme?
De ce nu face-un mic popas?
Îmi caut cuvintele cu grijă,
Dar tot rămân fără de glas,
Rămân uimit la gândul care,
De ceva vreme îmi dă ghes,
Când voi pleca, în pumni voi ține,
Ce pentru cer eu am cules,

Va arde-n focul judecății,
Tot ce am strâns în fire, eu,
Când lutu-şi caută întregirea,
Suflarea, vrea la Dumnezeu.
De-aceea caut împăcarea
Cu Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
Căci "mâinele" nu-mi aparține
Și efemer sunt pe pământ,

Mă cheamă doruri depărtate,
Dar mă opresc și meditez,
Mai e puțin din viața asta
Și anii-aş vrea să îi stopez,
Să nu adun mai mulți dar este
Un vis frumos, de neatins,
Voi fi cândva doar amintire,
O stea sau un cărbune stins,

Mai e puțin, dar visu-mi este,
Un scop prin care tare-aş vrea,
Când voi pleca în veșnicie,
Să las în urma mea ceva,
Un dor de cer să motiveze,
Pe toți acei ce-au cunoscut
Înfrângeri, suferinți și lacrimi,
Ce bucurii nu au avut,

Aș vrea ades să spun atâtea,
Dar nu am cui să-mpărtăşesc,
De-aceea pana mea aleargă,
Cu foi veline mă-nfrățesc,
Îmi stau cuvintele pe buze,
Doar lacrimile le ating,
Privesc departe orizontul
Şi vorbele-mi încet se sting,

Oprește-te o clipă prieten,
Chiar dacă timpu-i limitat,
De nu vrei să asculți, citește,
Acest mesaj ți-e dedicat!
Să nu uiți niciodat' chemarea
Ce-o face bunul Dumnezeu,
El în iubirea Lui dorește
Să fim iertați și tu și eu,

Nu cere jertfe, doar credință,
Tot ce-a promis, a împlinit!
Privește-ți palma ta trudită,
Cât crezi că iei din ce-ai muncit?
Nimic nu iei din astă lume
Când vei pleca în veșnicii,
Doar ce-ai sădit în duh purta-vei,
În ceasul ultim din chindii,

Încă mai este loc la cruce,
Prin harul Domnului Cristos,
Vino degrab', te pocăiește,
Te-aşteaptă cerul glorios.
Nu amâna, e-aprinsă zarea
Și semne vorbesc desluşit
Când va veni Isus pe nouri,
Prietene, esti pregătit?

13/10/15, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>