În valea umbrei tristeţii

Urcam un deal, aerul era cald în jurul meu şi vedeam o vale lăsând în urma mea;
Urca şi ea, cu mult înaintea mea, sărăcăcios îmbrăcată, încălţată cu cizme - se grăbea.
Am zis că urcam, defapt pluteam. Mă purta Domnul şi dintr-o dată îi eram ei în dreapta.
Cu capul plecat, ochii plânşi, mâinile muncite de vreme şi oamenii ce o ştiau bună de muncă - ea Îl căuta pe Dumnezeu din toată inima.
Cobora în vale şi îi urca culmea căutându-L pe Dumnezeu undeva peste deal.
Greul l-a simţit mult prea devreme, acum când o văd mai bine nu îi dau mai mult de doisprezece ani.
''De ce Doamne? De ce eu? De ce pe mine?'' îi aud rugăciunea. Continu să îi merg în dreapta.
O văd aşa cum vă văd. Sunt sigură că dacă mi-aş întinde mâna as putea-o chiar atinge dar nu îndrăznesc să fac asta.
''Nu am Doamne o altă bucurie înafara de Tine. Vreau pace! Vreau fericire! Vreau iubire în familie! Vreau sfaturi şi binecuvântări părinteşti. Vreau Doamne, cât oare mă mai las să cerşesc?
Şi cât oare Îţi mai laşi inima împietrită faţă de mine pe care Cuvântul Tău zice că ai înfiat?
Îmi e atât de greu! Nu vezi? Nu mă auzi? Abia aştept să cresc să pot să îmi fac viaţa.
Nu o să mai cobor în valea asta şi nici nu o voi mai urca.
Îmi va fi uşor. Te rog Doamne, fă să îmi fie uşor. M-am săturat de atâta greu.
Înconjurată de atâţia oameni dar singură mereu.''

Inima mi se frângea ascultându-i rugăciunea şi hohotind plângea, cuvintele abia îi desluşeam.
De ce Dumnezeu vroia să văd toate acestea şi dintr-o dată totul dispare, nu înţelegeam.
Nu mai e nici culme, nici vale, nu simt căldura unui soare.
E întuneric în jur şi aud înfundat un plâns hohotit. Sunetul vocii îmi sună atât de cunoscut.
Sub plapuma unui pat rece stătea ascunsă, plângea cu precauţie încercând pe cineva să nu trezească,
Dar dintr-o dată uşa se deschide, lumina din camera cealaltă se răsfângea asupra botului ce s-a făcut sub plapuma aceea.
Uşa se trânteşte şi bezna ascunde ce a urmat. Am auzit-o doar răcnind în timp ce o mână de brută o lovea.
''Domnul meu!'' am auzit-o urlând şi am căutat să intervin dar a dispărut, nu mai era.

Nu înţelegeam nimic. Dumnezeu ştia cât de sensibilă îmi e inima şi cât de mult mă doare durerea altora,
De ce îmi arăta viaţa tristă a fetiţei acesteia, de ce mi-a arătat una din multele bătăi pe care le-a căpătat.
Şi de ce? De ce un părinte nu s-ar îngriji cu toată inima de copilul pe care din sine l-a născut, fie vorba că e mamă ori tată, femeie or bărbat?
Fii şi ficele noastre cunună de binecuvântări! Strângeţi pe lângă voi pe aceşti micuţi şi iubiţi-i din toată inima.
Şi dacă nu vomfi faţă de ei aşa cum Biblia ne cere să fim, să ne rugăm atâta, să nu caute dragostea pe care noi ar trebui să le-o dăm în oamenii lumii acesteia,
Căci măcar că a lor sentimente îmbracă hainele dragostei, e doar un lup ce-şi poartă blana de oaie.
Să nu pună curvarii şi curvele lumii acesteia mâna pe copii noştrii. Să ne rugăm asta mereu.
Să ne ferească Dumnezeu copiii de cei ce cu meşteşug îşi dau învăţături după inima lor,
Să nu le creadă niciodată copiii noştrii şi să le fie scârbă de gâdilatul urechilor pe care îl încearcă ei mereu.
Să ne închinăm copiii Domnului, pe fiecare în parte, şi să îi binecuvântăm fără părtinire. Ba încă, prin Duhul, binecuvântaţi-vă copii unii altora.
''Să te binecuvânteze Dumnezeu cu înţelepciune, dragoste din Dumnezeu, cunoştinţă a adevărului deplin. Să te ferească Dumnezeu de curvarii şi curvele acestei lumi, de cei ce spun minciuni, de cei care măcar că îţi zic frate ori soră încă trăiesc o viaţă continuă de păcat. ''

Mi-a arătat Dumnezeu fetiţa aceasta, cum a crescut ea, cine a ajuns şi încă nu a primit fericirea deplină după care a tânjit de atâta timp.
Dar zi de zi, progresiv, Domnul îi dă tot mai mult, îşi împlineşte făgăduinţele faţă de ea.
Realitatea este următoarea. Lumea aceasta nu este pentru fericirea ta ori a mea.
Scopul este mântuirea. Nu e pentru a agonisi bogăţii, căci dacă agoniseşti dar nu ai dragoste pentru cei lipsiţi,
Degeaba aduni. Căci nimic nu e sigur, totul ţi se va spulbera cum suflă vântul frunzele toamna.
Adună şi construieşte, fiţi înţelepţi, aveţi fiice şi fii de care trebuie să ne îngijim dar totuşi,
Cu mâna cu care îţi primeşti plata prin Mila Domnului, aceiaşi mână întinde-o către cel lipsit, către cel sărac.
Şi Domnul o să îţi tot dea. Şi atunci când poate viaţa va fi de-o aşa natură că nu vei mai avea, Laudă pe Domnul.
Căci Domnul astfel crează circumstanţe pentru ca alţii să împlinească legea Lui cu privire la dărnicie
Şi pe tine te face martor unui miracol. Dumnezeul, Creatorul acestei lumi, te cunoaşte pe nume şi îţi cunoaşte nevoia,
Şi acelaşi Dumnezeu care dirijează Soarele în sensul lui, şi Pământul în rotaţia lui şi stelele în strălucirea lor,
Acest Mare Dumnezeu se manifestă direct în viaţa ta şi dărnicia altora mărturiseşte că El îţi cunoaşte nevoia.

Eu personal îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru vremea de sărăcie, lipsă şi necaz căci negreşit, prin Harul Lui, a vrut să mi se arate, Viu, Implicat, Atotputernic, În Control, Iubitor.

Deci Doamne, cu inima smerită în mijlocul adunării îţi mulţumesc că am fost săracă, că am simţit toate lipsurile pe care le-am simţit cândva, îţi mulţumesc şi pentru problemele ce s-au ţinut de mine strâns legat.
Acum am douăzeci şi doi de ani şi mă rog să nu mă laşi vreodată să uit ceea ce acum ştiu despre Tine,
Tu eşti un Dumnezeu Mare, atotştiutor, care mă cunoşti şi mă iubeşti. Prin Harul şi Mila ta, Fiul şi-a dat viaţa pentru Mine şi prin credinţa în El am viaţă veşnică şi parte de moştenire în Rai. Din câştigul meu să îţi dau de fiecare dată partea ta, căci astfel te vei îngriji de mine mereu şi de casa mea. Problemele sunt defapt şanse să văd miracolul participării Tale directe în viaţa mea. În braţul Tău şi doar în Braţul Tău pot cunoaşte pacea deplină fiindcă,
(MATEI 6:27) Şi apoi, care dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
Deci la fel şi eu, oricât m-aş măcina ştiu că mă macin degeaba, în gol, fără rezultat. Din Mâna Ta îmi primesc pâinea şi sarea şi multe alte lucruri bune de mâncat. Din Mâna Ta primesc fiecare gură de apă pe care până nu demult în totală ignoranţă o înghiţeam, fără să conştientizez că dacă nu Te-ai îngriji de mine de mult aş fi însetat şi neavând apă să îmi potolesc setea, cu siguranţă aş fi pierit.
Belşug am avut chiar şi atunci când alţii drept săracă mă catalogau.
Tot ce am primit pe lângă pâine, sare şi apă au fost peste cele ce îmi trebuiau.
Iartă-mi nemulţumirea pe care am avut-o uneori în inima mea. Acum ştiu şi acum văd clar înţelepciunea
Ascunsă în toate lucrurile acestea şi tot ce îmi doresc şi după ce tânjeşte inima mea
E ca fraţii şi surorile mele să înceteze a se frământa pentru pâinea de mâinea, sarea ori apa ce vin cu ea.
Să deschidem ochii larg să vedem fiecare miracol al vieţii noastre, să mulţumim pentru fiecare binecuvântare
Căci, binecuvântat să fi Doamne, Creatorul acestei lumi care din pământ ridici izvoare de apă,
Din câmp ne aduci grâul cu pâinea, în fiecare zi ne dai puterea să ne ducem munca la capăt,
Fie într-un serviciu, ori acasă, purtând de grijă dragior copilaşi.

Totul, totul, totul, totul, chiar tutul, TOTUL este de la Domnul. Şi de la Domnul este totul.
Aerul şi plămânul, stomacul şi mâncarea, gura şi apa, puterea de-a lucra şi munca cu plata ei.
Binecuvântat să fi Doamne, Creatorul acestei lumi care m-ai făcut pe mine şi pe fiecare dintre noi în parte,
Tu şi doar Tu, prin Mila şi Harul Tău ne ţi şi ne porţi de grijă. Lăudat să fi în veci de veci. Amin.