În subteranul vieții

În subteranul vieții

Mai scurtă este ziua, lumina-i tot mai mică
Și stinsă-i este flacăra-n uitare,
Trăirea-i mai cu țepi și inamică
Iar viața e o luptă tot mai mare,
Murind în robi ce nu-ndrăgesc nimică.

În subteranul vieții mor ortaci
Urmând pe calea lor cea oarbă
Și-„oșteni” cu mâna pe trăgaci
Așteaptă noaptea să le-o soarbă,
În umbra „stelelor”, buimaci.

Se pare că-ar mai crește „iarbă”
La „umbra marilor copaci”
Și inima-ar dori să fiarbă
În duhul celor mai „săraci”
Dar flacăra-i nimică, în ochi de lume oarbă.

Un zbor de vorbe grele se înfiripă
Vestind o Cale Nouă și-o Lumină
Pe îngustul vieții perisip
-„Pe „poarta strâmtă”, cei smeriți să vină”,
Cu urme trainice săpate în nisip!

Un „Veghetor” căzut împrăștie-o groază
Ce seamănă în inimi îndoială,
Perfid fundal prin care implementează
O „Nouă Ordine Mondială”,
Ce-n totul îl întruchipează!

E-o vreme de har, de har și de mânie;
Cel drept să rămână smerit în dreptate,
Nedreptul, nedrept să rămâie
Cum scrie... Căci, pe neașteptate;
Mirele-I gata... E gata să vie”!


22/02/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)