text Poezii crestine

În “anii două mii”

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
Să fim cuprinși cu toții în sfântă adorare,
Să-L preamărim pe Domnul în versuri și-n cântare,
Cu psalmii din psaltire şi-n vers de poezii,
Căci, iată-ne în viaţă în “Anii Două Mii!”

Să n-adunăm în suflet nici bârfă, nici gunoaie,
Să nu purtăm nici vorbe ce inima îndoaie,
S-avem credinţă vie, ca-n inimi de copii,
Căci vedeţi bine, iată, sunt “Anii Două Mii”!

Să nu vorbim cu ură, nu iubim din gură,
Să stăm în harul vieții, să stăm lângă Scriptură;
Să nu se stingă-n inimi a dragostei făclii,
Căci știți că trăim astăzi în “Anii Două Mii”!

S-avem o bunătate mai mare și mai largă,
Și faptele-ntristării iubirea să le șteargă.
Să fim cu toţi mai grabnici a ne îngădui
Că doar trăim cu toți în “Anii Două Mii”!

Să fim atenţi la ceasul care ne dă de știre,
Că, iată, e aproape a Domnului venire.
Să fim cu toţi în veghe în orele târzii,
Căci vine iarăși Domnul, și-s “Anii Două Mii”!

Câti ani mai lasă Domnul de har și îndurare?
Cu două mii să-nceapă citirea-n calendare?
Nu ştim! Dar să fim gata, căci Domnul va veni,
Și vremea e aproape, că-s “Anii Două Mii”!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Deșertăciuni...
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Pe-acest pământ îmbătrânit şi rău...Eu cred că Solomon avea dreptate:Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Când n-au la temelia lor pe Dumnezeu.Da, toate sunt num... Citeste mai mult >>
Nu lăsa armura sfântă.
Nu lăsa armura sfântăCreștine drag, soră și frateDeschide ochii ca să veziCă lumea este-un câmp de luptăNu ring de dans, ca să danseziNoi am primit din Cartea SfântăArmura coborâtă din EdenNu am primi... Citeste mai mult >>
Calea către Cristos
E un adevăr, un îndemn, o chemare?Să cugete sufletul în fiecare...Trezește-n om după chipul divin făcutParticula de viață venită de Sus!Și pietrele plâng pe drumul bătătorit,Pe unde a trecut Isus bătu... Citeste mai mult >>
Du-te spune, sa se știe!
Du-te spune, să se știe!Du-te spune, să se știeCă Isus va reveni,Iar a Sa ÎmpărățieNoi, cu toți o vom doriSpune adevăru-n toate,Spune numai ce e drept,Fără El nu se mai poateRevenirea Lui, aștept.Poți... Citeste mai mult >>
Doamne, nu mă pedepsi!
Doamne nu-mi fă grea povaraCăci de-ar fi să cad cumvaNimeni nu se va opriMână de-ajutor să-mi deaȘi-atunci am să strig spre Tine,Voi cârti, voi suspinaȘi-am să cad în deznadejeCă mi-ai dat povara grea... Citeste mai mult >>
Mama ta, te sfătuiește!
Mama ta, te sfătuiește!O să-ți pară rău o datăFiule drag și pribeag,Când o să mai bați la poartă,Ca să treci al casei prag.Când pe nimeni nu găseștiCăci măicuța, ți-a plecatRegreți și-o să te jelești,... Citeste mai mult >>
Distopie
Ai întrebări, dar te temi de răspuns,Simți golul care poartă-a Lui conturDar îl respingi deși îl cauți pe-ascuns,Urechea ta nu prinde niciun murmur.Ai pus numele Lui între cuvinteCa pe un semn uitat î... Citeste mai mult >>
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit