Împrăștiate patrii

Și-a-nflorit povestea codrul.
Pe-unde ne-nvârtim timona?
Unul este pe la Londra,
Altul pe la Barcelona.

Împrejur case străine
Și asfalt bătut în tocuri,
Iar în inimă - suspine
Din lăsate-acasă locuri.

Limbi pe-alăturea răsună
Altele și înțelese
Când în razele de Lună
Bourul în noapte iese.

În pădurile de-aramă
Și dumbrăvile de aur
Cântă-argintul și mă cheamă
Cu-al cascadelor tezaur.

Iar izvorul parcă bate
Și nu vor ca să se stingă
Undeva-n stăinătate
Valurile de tilingă.

Inima-mi șoptește:-Acasă!
Unde-„acasa” mă așteaptă?
În pădurea cea frumoasă
Ori în viața înțeleaptă.

Purpuriul bronzul ninge
De pe brațe ca pe note
Aici inima se-nfrânge
În foșnirea de bancnote.

Poticnind din laț în mreje
Mai străini din nou și iară
Păsări duse de vârtejuri
Fără-ntoarcere în Țară.

Trec păduri și pe aicea
Chiar prin centru de orașe
Doar că le foiesc piticii
Nu colindă Păunașii.

Socotind hârtii cu palme
Am uitat triluri din suflet
Prin fiertura de avalme
Și în prețurile-n umblet.

Nu aud cum timpul trece -
Mâine mă așteaptă planul
Și oftarea de mesteceni
A-nghițit-o-n foșnet banul.

Unde mi-aș găsi tărâmul,
Patria nu mi se vede
Spulberă lumini salcâmul
Mărunțele ca monede.

Mi-am pierdut și eu din clipe
Un copac fără de file
Cad aripe, cad aripe
Și se seamănă cu zile.

Unul plânge în Americi,
Altu-n Moscova oftează
Îngropându-ne-n biserici
Să găsim acolo-o rază.

Bătăturile de muncă
Nu simt banii-n bucurie
Și aleargă peste luncă
Râsul din copilărie.

Până-n codru se ridică
Și din pitulirea ierbii
Strânge tril de păsărică,
Cărărui ce le trec cerbii.

Iar durerea e mai vie
Un ecou uitat de stâne:
Nu pot să îmi duc copiii
Prin poveștile române.

Ei trăiesc cu-alte istorii
Pentru mine grosolane...
Poate-n basme iluzorii
Tot îmi chinui numai anii?

Totuși iar mă uit în urmă
Și din nou privesc alături -
Mucegaiul strâns pe humă
Arginti ca și omături.

Toți suntem doar cumsecade,
Toți suntem numai de treabă
Fără slove din balade,
Fără tăvăliri prin iarbă,

Fără doruri de legende,
Fără vise peste zare
Numai traiuri în arende,
Numai suflet ce nu doare.

Ochi aprinși de-a fi întâiul,
Văz hapsân s-aduni la stime -
Nu mai simți că sub călcâiul
De mândrii demult ești nime.

Fără, fără, fără, fără
Biată viață spulberată
Vrei s-arăți croazieră
Doar o soartă vânturată.

Nu a-nlocuit Parisul
Codrii mistuiți de traiuri
Fiindcă plânsul este plânsul
Și nu-l amăgești cu raiuri.

Unde, Doamne, ne vom duce
Pustiirile de toamnă
Când, de fapt, pe o răscruce
Răstigniți suntem de teamă...

..Ci, cândva, cu ochii-n stele,
Eu visam alte meleaguri,
Iar acum trăind în ele
Nu-mi găsesc povestea dragă...