text Poezii crestine

IMPORTANT

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paula D
Cu riscul că pe-unii o să-i deranjeze,
Că n-o să-nțeleagă şi-o să comenteze,
Vreau azi să vorbesc despre-un lucru pe care
Mereu l-am crezut important, de valoare.

E munca, ce-n forță şi-n viaţă ne ține,
Ce-aduce belşugul şi starea de bine;
Chiar Biblia spune că munca-i comoară;
Plăcută sau nu prea, mai grea sau uşoară.

Aşa a dorit Dumnezeu ca să fie,
La fel porunceşte şi astăzi El ție;
Cu mâinile tale munceşte, câştigă,
Şi leapădă lenea ce dulce te strigă.

Nu cred, nu există creştin pentru mine
Să stea fără lucru; e chiar o ruşine!
Consumă tot timpul degeaba, ce viață. .
Isus niciodată aşa NU învață.

Orice, pune mâna şi lasă mândria,
Pretenții şi mofturi, urând lenevia!
Adu-i prin ce faci cinste Lui şi onoare,
Fiind un exemplu frumos la oricare.

Mai sunt şi momente când chiar nu se poate,
Când cauți de lucru la porți încuiate;
Dar rar, şi când chiar nu depinde de tine,
Nu luni şi nu ani, nicidecum! NU e bine.

Excepție sunt cei bolnavi, toți cei care
Nu pot să-şi procure ei singuri mâncare,
Sau mame cu prunci; munca lor e să-i crească
Frumos şi spre Domnul să-i călăuzească.

E culmea că cei ce nu vor să lucreze
Ştiu doar să bârfească şi să reproşeze;
Li-e ciudă pe cei mai bogați: "de-unde oare
Maşină şi casă şi tot ăsta are?"

Dar când bogătanul i-întinde o sumă:
"O, da, ce drăguț, aşa da faptă bună".
Fățarnici, zgârciți, profitori, fără teamă,
Curioşi şi în toate se bagă în seamă.

Ți-a dat Dumnezeu darul scump: sănătate,
Să poți să munceşti şi să-ți cumperi de toate;
Ai grijă că nu ştii când vine vreo boală
Şi-atunci ce vei face cu viața ta goală?

Lucrează şi dă, fiindcă e mai ferice,
Decât să primeşti, chiar şi Biblia zice;
Renunță la aura ta, te smereşte,
Cu bun simț, respect, responsabil, munceşte!

10 iunie 2020

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>