Îmi pare rău şi mă căiesc

Îmi pare rău şi mă căiesc

Îmi pare rău şi mă căiesc,
Că-s slab de-atâtea ori,
Fac răul care nu-l doresc,
Rănesc pe cei ce îi iubesc,
Prin roada firii adun nori,
Deşi aş vrea să-mpart doar flori,
Pe toţi să îi cinstesc.

Îmi pare rău când nu pot face,
Binele ce-l gândesc.
Mă doare de acel ce zace,
Legat de patimi fără pace,
Cum pot vreau să-l slujesc,
Spre bine-l sfătuiesc,
Cu Domnul să se-mpace.

Îmi pare rău de orice gând,
Şi vorbă ne-nţeleaptă.
Mă rog să pot să fiu mai blând,
Cu orişicine şi oricând,
Să merg pe calea dreaptă,
Cum şi Hristos aşteaptă,
Credinţa să nu-mi vând.

Îmi pare rău de ziua risipită,
Fără folos şi în deşertăciune.
De ceasul când căzut-am în ispită,
Alegerile le-am făcut în pripă,
Când faptele puţine au fost bune,
Abia de fumegam ca un tăciune,
Iar inima cu lumea împărţită.


Îmi pare rău de ce-am pierdut,
În vremi de neascultare.
Nu pot schimba ce e trecut,
Dar încercat am cunoscut,
Iubirea Tatălui nemuritoare,
Puterea mare de salvare,
Acum le ştiu mai mult.

Îmi pare rău dar nu disper,
Chiar dacă viaţa-i cruntă.
Ştiu Domnul nu vrea ca să pier,
De aceea îndrăznesc să sper,
Mă rog şi mă încred în El,
Voi birui pe cel mişel,
Azi merg din nou la luptă.

de Teodor Groza
12.03.2013
Vişeu de Sus