Iertarea divină

IERTAREA DIVINA

*
Omul în suferință se umple de blândețe,
Și alungă tristețea şi de pe alte fețe.
Își alină suferința, doar cel ce știe ierta,
Și nu poartă mânie niciodată, în inima sa.

Bunătatea nu gândește la rău, în iubire
Găsește a adevărului divină strălucire.
Nu se laudă și niciodată nu poate bârfi,
Doar plină de milă și îndurătoare poate fi.

Ea totdeauna, pe oricine, stă gata să ierte,
Cu aripile iubirii zboară în har de bunătate,
În fața altarului nu se așează cu vro răutate,
Prin credință umblă-n soluționările curate.

Durerea profundă clădește-n om iubire,
Și-l apropie de-a cerului nemărginire.
Bunătatea fără margini, în inimi lucește,
În lumina adevărului, cu sfială trăiește.

Înțelepciunea Lui Dumnezeu milă-i arată,
Și fiecare zi, îi este cu iertare tratată,
Sacrificiul îi dăruiește o viață sub har,
El prețuiește al neprihănirii Sale dar.

Adevărata credință nu se găsește fără iubire,
Nu are sălaș în inimi inundate de fire.
Prin fapte e adevărată, cerească, speranță,
Doar în ascultare, e ținut răul la distanță.

Dacă n-ai iubire, rămâi la ușă, pe dinafară,
Credința în dragoste și ascultare e clară.
Fără schimbare în cer nu-i înfățișare,
Metamorfoza e dragoste, divină iertare.