text Poezii crestine

Iată, vine Domnul Vieţii !

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Iată, vine Domnul Vieţii!


Iată, vine Domnul Vieţii, El pe ceruri Se arată
Şi oricare muritor, cu ai sai ochi va vedea;
Miile de îngeri vin, cu toţi Îl urmeaza-n ceată
Pe cei care sunt aleşi, sus pe nori îi vor lua!

Vine Cel ce din iubire, al Său sânge L-a jertfit
Şi la Golgota pe cruce, a murit să fim salvaţi!
Vine Cel ce-n grele cazne și în chinuri a murit;
Glorie, slavă, mărire, bucuroşi să Îi cântaţi!

Vine Salvatorul lumii, Mesia ce-a fost vestit,
Cel care fiind răstignit pe noi ne-a răscumpărat
Fiul Tatălui din ceruri, ce s-a stins și a murit
Ca pe noi să ne salveze, viaţa Lui sfântă Şi-a dat.

Pe toţi Domnul, ne va duce sus la cer, într-o Cetate
Căci noi toţi am ascultat şi-am făcut doar voia Sa
Şi din focul ce va fi, numai El singur mai poate,
Salvator ca să ne fie, atunci când va judeca.

El e drept, corect în toate, pe nimeni nu părtineşte,
Iar acei ce-s întinaţi, cu toţi în foc vor sfârşi
Pe acei ce sunt sfinţiţi, Domnul cel drept Îi primește
Şi-n Cetatea minunată, lângă Tatăl vor trăi!

Amin

Câmpia Turzii, 22 august 2015

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>