Iartă-mă

Iartă-mă că îmi doresc tot cerul gol,
Crezând că numai eu voi ști să-Ți cânt cu îngerii-n mărire,
Că nu doresc să fiu o voce într-un cor
Și-n închinare pun accentul tot pe mine.

Iartă-mă că-Ți zic de frații mei,
Deși știm amândoi că nu-i iubesc cum se cuvine:
Dacă ar fi în lipsuri, părăsiți și goi
I-aș judeca și depărta de mine...

Iartă-mă că spun ca să fim una,
Întelegand că Duhul Tău coboară-n unitate;
Mândria-mi, însă, n-ar întinde mâna
Nici pentru cel mai mic îndemn de bunătate.

Iartă-mă că spun că vreau biserici pline,
Deși dacă mă-înghesui dau din coate
Oricine ar sta alături nu-mi convine,
Afirm că eu mă-nvârt în cercuri mai înalte.

Iartă-mă că îmi doresc trezire,
Nerenunțând la egoismul cel din mine.
Să nu mai zic că îmi doresc a Ta venire
De parcă Te-ai întoarce să mă iei numai pe mine.

Iartă-mă, sunt un nesăbuit din fire,
Dar, Doamne, curăță-mă căci îmi e rușine;
Un glod preaplin de nesimțire
Cu aspirații c-ar ajunge-n cer la Tine...

Iartă-mă, îmi recunosc azi vina
Și mâine o voi face tot la fel.
Cu cât mai tare-Ți văd lumina,
Cu atât mai tare văd păcatul meu.

Iartă-mă, în Tine port nădejdea
Că dacă mă întorc acum nu e târziu,
Abia acum în piept Îți simt durerea
Și nu vreau să ajung în cerul cel pustiu...

Iartă-mă, vreau cerul tot să fie plin,
Dar nu de eul meu și de mândria mea,
Ci de acei cu care aicea jos mă-nchin
Și miezul fericirii să ne fie doar prezența Ta...

Iartă-mă și pururi mulțumire
Că nu mă lași să rătăcesc stingher;
Și abia aștept cu ei în strălucire
Să îți strigăm "Osana" în etern...