Iar îmi scrii, măicuță...

Iar îmi scrii, măicuță, dorul tău amar,
pentru-nstrăinarea fiului hoinar,
și suspinul iarăși parcă ți-l aud,
pare că-ți văd șorțul iar de lacrimi ud,
și-ți ascult durerea, plânsul ți-l ascult,
îl îngrop în suflet, - și mă doare mult...
Căci suim spre culmea greului amar,
amândoi durerea fără de hotar...

Dar așa e scrisul și așa e dat
din făcutul lumii - până la gătat.
Mama și cu fiul duce-vor mereu
chinul cel mai mare, greul cel mai greu,
ei să dea în chinuri și în lacrimi - val,
jertfa cea mai mare pentru Ideal.

Cât n-a plâns în taină Mama lui Isus
când era departe și prin lume dus?
Câte n-a-ndurat ea, cât n-a suferit
când vedea că Fiul ei e răstignit...
Cât n-a plâns văzându-I rănile de cui
și cât n-a durut-o chinurile Lui?

De la Betleem și pân-la Golgota,
Fiul și cu Mama au dus Crucea grea,
El pe-a tuturora, ea pe-a lui Isus,
fiecare rana altora a dus...
În nețărmurirea suferinței Lor
a fost preț de lacrimi, de dureri și dor...
De la Ieslea rece până la mormânt
a-nsoțit durerea scopul cel mai sfânt.

Pentru ridicarea omului căzut
cea mai mare Jertfă Lor li s-a cerut...
Toată suferința asta de martiri
se cerea în Prețul Marii Mântuiri,
o cerea sublimul încă ne-mplinit
și Voința-n care El S-a contopit...

Pentru împlinirea Planului Măreț,
două inimi sfinte s-au cerut în preț.
Prețul mântuirii omului pustiu:
chinul unei Mame, Jertfa unui Fiu...

... Și de-aceea mamă ni se cer și az’
nouă-atât de multe lacrimi pe obraz.
- Să le dăm din suflet, fără de cârtiri,
căci și-n ele-i prețul unei mântuiri
și-i ceva din taina vieții celei noi,
care-o cere Domnul de la amândoi,
și pe lângă-a noastră, ni se cere-un preț...
Să salvăm și ale altora vieți.

Să-mplinim Cuvântul care-a rânduit
să dăm și noi partea Prețului slăvit,
ca la răsplătirea vieții de apoi
partea de Cunună s-o avem și noi...