Î-ţi amintaşti?

Î-ţi aminteşti?

N-ai vrea o clipă-n urmă să priveşti,
Şi cu plăcere să-ţi mai aminteşti,
De câte ori în timpul ce-a trecut,
Un bine unui semen i-ai făcut?

Î-ţi aminteşti trăiri de neuitat,
Când poate chiar viaţa ţi-ai riscat,
Dintr-un necaz cumplit să poţi salva
O fiinţă care ajutor striga?

Poţi să-ţi mai aminteşti de ziua când
Ai dat din pâinea ta celui flămând?
De ziua-n care lacrimi ai vărsat,
Alături de-un sărman nemângâiat?

Sau poate astăzi ai un drum al tău,
Şi zici eu nu fac nimănui vreun rău.
Ascuns de al comodităţii nor,
Priveşti în jurul tău nepăsător.

E trist, şi-ţi zic: Opreşte-te acum!
De ai ales să mergi pe acest drum.
În tot ce faci o clipă nu uita,
Că doar ce-ai semănat vei secera!

Acesta nu-i proverb îmbătrânit,
Ce-ţi pare poate vechi şi depăşit,
E Legea unui Mare Dumnezeu,
Ce a murit pe Cruce-n locul tău.

Nu eşti iubit, dacă nu poţi iubi,
Dacă nu ierţi nu poţi iertat să fii!
Nu poţi avea nimic dacă n-ai dat,
Dacă nu plângi nu poţi fii mângâiat!

Nu ştiu în lume Har cât va mai fii,
De-aceea schimbă-ţi modul de-a gândi,
Şi fă cu Dumnezeu un Legământ,
Să împlineşti doar Sfântul Lui Cuvânt.

Ilie Belciu