Gunoiul

-Mamă, mamă, un gunoi!
-Ce fel de gunoi, Dorine?
-Doare, parc-ar fi pietroi
Și-i aici, în ochi la mine!

-Stai cuminte că ți-l scot;
De ce țipi așa de tare?
-Cum să tac, că nu mai pot,
Dac-ai ști ce rău mă doare!

-Hai, mai rabdă doar puțin!
Astă vară, lui Costel
I-a intrat în ochi un spin;
Mult mai grav a fost la el.

Însă cui îi mai păsa
Ce durere e mai mare?
Micul om se văita
Și se zvârcolea cam tare.

-Uf, l-am scos! Te-ai zbuciumat,
Parc-ai fi avut o bârnă;
Și la cât te-ai scărpinat,
Ți-a rămas o nară cârnă.

-Mulțumesc, măicuță dragă,
Doamne, tare mi-a fost greu!
Ca și cum o stâncă-ntreagă
A intrat în ochiul meu.

Un gunoi, cum văd eu bine,
E atat de mic, banal;
Dar când intră-n ochi la tine-
Aoleu, e infernal!

Mama îl privește lung
C-un surâs în colțul gurii:
-Da, durerile te-mpung
Și-apoi simți forța arsurii.

Căci tot trupul îți străbate
Parc-o bârnă te-a lovit;
Iar durerea altui frate
E ca paiul pricăjit.

Iar acum, când pleci la joacă
Vezi să vii cu fața-ntreagă...
Dar băiatul nu mai pleacă
Ci o-ntreabă: -Mamă dragă,

Tu ceva pe suflet ai:
Vorbele ce-ți ies din gură
Despre bârnă, despre pai
Nu sunt vorbe din din Scriptură?

-Da, Dorine, și-am crezut
C-ai să înțelegi degrabă
Dar e bine ce-ai făcut:
Cine vrea să știe-ntreabă.

Vezi tu, Biblia ne-ndeamnă
Să vedem propriul păcat
Cât mai iute, asta-nseamnă
Să-l stârpim neapărat.

Căci păcatul când te apasă,
Este tare dureros-
Ca o piază dușmănoasă,
El te trage tot mai jos.

Inima se chinuiește
Și-i atât de suferindă,
Parcă-n ochi îți poposește
O proptea, un trunchi, o grindă.

Și de-aceea este bine
Să-ngrijești de bârna ta-
Când păcatu-ți aparține,
E durerea mult mai grea.

Să vedem de-al nostru dară,
Orice-ar fi: păcat, cusur;
Apoi fleac o să ne pară
Vina celor dimprejur.

Stă Dorin și se gândește:
-Mamă, eu am priceput.
Dar la ce îmi folosește,
Ce am spus, ce am făcut?

-Știi, Dorin, mi-am amintit
Cu cât sârg l-ai condamnat
Pe colegul nou venit
Care-o minge a furat...

-Dar oricine-l condamna,
Că-i un gest tare urât!
De făceam așa ceva,
Nu că m-ai fi ocărât?

-Sigur nu te lăudam,
A răspuns femeia-ndată,
Îns-acuma mă gândeam
L-acea teză copiată.

Da, copile, am aflat
Și-aș fi vrut să-mi povestești,
Nu să stai cu-acest păcat
Fără să-l mărturisești.

Am crezut c-ai vrut iertare
Și I-ai spus lui Dumnezeu;
Tu, în loc de remușcare,
Ai făcut ceva mai greu.

Căci măsura judecății
Și ispita condamnării
Aduc ordinul dreptății
Și potopul neiertării.

Ai spus c-ai citit din carte
Și-ai mințit, copile drag;
Ai copiat din altă parte,
Iar acesta-i furtișag.

E păcat mai mic, vei spune
Și aici te contrazic:
Cum să ia tot note bune
Cel ce n-a-nvățat nimic?!

Nu umblăm cu calculatul:
Care-i mic, care-i mai 'nalt-
De te-ar fi durut păcatul,
Nu-l vedeai pe-al celuilalt.