Grâul și neghina

Acum două mii de ani când a venit,
Domnul Isus a propovăduit,
El sămânța a aruncat,
În ogorul lui Dumnezeu în care a ajuns odat'.

A împrăștiat cât mai mult în dată,
O sămânță aleasă!
O sămânță care e Cuvântul lui Dumnezeu,
Pentru tine și sufletul tău.

Și sămânța a căzut,
În unele locuri ea a ajuns,
În locuri stâncoase și cu spini,
Căci Cuvântul Domnului a fost sădit din plin.

În alte locuri ea a căzut,
Și lumea a umplut!
Căci Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea,
Tot mai mult pe pământul acesta.

Dar a venit vremea odată,
Când sămânța trebuia să încolțească,
Căci acolo unde Isus a aruncat,
Trebuia să fie fir verde către spic de pai încărcat.

În unele locuri sămânța a răsărit,
Spic verde a ieșit!
Aproape la copt ea a ajuns,
Dar lumea a distrus-o nespus de mult.

În unele locuri a răsărit,
Dar grijile au năpădit,
Cuvântul lui Dumnezeu nu mai creștea,
Căci astfel de pământ acolo era.

Și uite așa în unele locuri a năpădit,
În altele locuri ea a pălit!
Dar a fost acolo un spic care a crescut,
Și la coacere el a ajuns.

Un spic dintr-o lume întreagă,
A ajuns să se coacă,
A ajuns pe placul lui Dumnezeu,
Căci în spicul acela era Cuvântul Său.

Dar ce s-a întâmplat,
Cum de spicul a rezistat!
Cum de nu a fost năpădit,
Căci în celelalte pământuri nu a răsărit.

Aicia e o taină adevărată,
Un spic dintr-o lume întreagă,
Un spic a răsărit,
Și în inima ta a încolțit.

A încolțit repede și degrabă,
Căci inima ta nu a fost de piatră!
Și până la coacere el a ajuns,
Căci ai ascultat de Cuvântul Celui de sus.

Dar vai ceva în unele inimi s-a întâmplat,
Spicul care trebuia copt de mult așa a rămas,
Doar un pai gata pentru secerat,
Căci la coacere deplină nu a intrat.

Ceva s-a întâmplat,
De spicul acela așa a rămas!
El care trebuia să aducă roadă,
A rămas un spic uscat ca o boabă.

Pentru căci spicul acela da a crescut,
Aproape la coacere a ajuns,
Dar în jurul său ceva s-a întâmplat,
Alte spice din puterea lui au luat.

E un spic cu totul ciudat,
Nu seamănă galben frumos gata pentru secerat!
Are o formă mai ciudată,
Parcă seamănă cu neghina cea neagră.

Da așa e frate din adunare,
Neghina a crescut lângă spicul în floare,
Și din puterea lui a luat,
Lăsându-l doar un pai uscat.

Dar ce s-a întâmplat de aicia a ajuns,
Spicul care trebuia secerat de mult!
A ajuns să nu mai dea rod în dată,
Pentru căci neghina în jurul lui se apleacă.

Și uite așa spicul nu mai poate înainta,
Căci neghina este tot mai grea,
Aproape căci spicul a năpădit,
Căci neghina asta a dorit.

Și uite așa când vremea va veni,
Isus la tine va privi!
Și va veni să caute rod la tine în dată,
Cum a fost la smochinul acela odată.

Și văzând spicul tot năpădit,
De neghină ce l-a cuprins,
Poate vei auzi și tu în dată,
Ce a auzit smochinul acela cu frunza uscată.

Dar ferice de spicul care va sta,
Când neghina îl va apăsa!
El în sus să privească,
Spre Iesrusalimul de acasă.

Să nu se uite în jur niciodată,
La neghina care crește și îl apasă,
Să privească înspre Domnul degrabă,
Unde izbăvirea îl așteaptă.

Iar atunci când Hristos va veni,
La spicul acela cu privire spre veșnicii,
De spicul acela El se va bucura,
Și înaintea Tatălui îl va lăuda.

Va veni la El degrabă,
Va curăți neghina ce îl înconjoară!
Și cu glas dulce va spunea:
O Sfinte Tată aceasta e moștenirea Mea.

Neghina a venit,
Spicul nu l-a năpădit,
Căci a ținut cu adevărat,
De învățătura ce Eu i-am dat.

Frate și soră din adunare,
Domnul vrea o cercetare!
Gândește-te bine cum e spicul tău,
Și cum se prezintă înaintea lui Dumnezeu.

E de neghină năpădit,
Sau privește spre cer grăbit,
Dar ține minte și nu uita:
Spicul care spre cer va privi viață va avea.

Amin