Gratiosul glas ne cheama

GRATIOSUL GLAS NE CHEAMA


Picură lacrimi din şiragul durerii,
Întunecând orizontul vederii mele.
Întinse curse de neputință puterii,
Slăbesc năzuințele zborului la stele.

Păcatul înspăimântă cu moartea,
Vina persistă să ne intimideze,
Lumina iscălește la cruce salvarea,
În inimi începe iubirea să vibreze.

O șoaptă blândă, un susur gingaș,
Vorbeşte sufletului pribeag şi trist.
Îl cheamă pe-al eternității făgaș,
Departe de cursa răului complotist.

Grațiosul glas ne cheamă pe nume,
Din pribegie ne scoate la adăpost.
Ne-arată, că timpul nu-i pus pe glume,
Vine vremea, să dăm vieții noastre rost.

De-ai pricepe că și zilele vieţii tale,
Sunt toate în planul Lui Dumnezeu,
Ai alerga l-adăpost în brațele Sale,
Ai frânge în tine tot ce-nseamnă eu.

Mila Lui îți face zilele mai senine,
Iertarea te urmează pas cu pas.
Dragostea pune neprihănire în tine,
Urmezi din mii de glasuri, al Său glas.

Vino! Lângă El stai prin credinţă,
Sub brațul și toiagul Lui mângâietor.
La Golgota, El a semnat biruință,
Ți-a salvat sufletul sub har mântuitor.

Primeşte astăzi Harul, îndurarea,
Nu pierde timpul în deșertăciune.
În lumea ce-ntețește descurajarea,
Doar în credință afli iertăciune!

Amin!