Graiul românesc

În graiul dulce, strămoşesc,
Vreau să-I aduc mărire
Lui Dumnezeu, Tatăl ceresc,
Să-I cânt Osana, să-L slăvesc,
Cu stihuri din Psaltire.
În graiul neaoş, românesc,
Putea-voi cel mai bine,
Să spun mulţimii ce iubesc,
Cuvintele ce le rostesc,
Să spună despre Tine.

În graiul meu cel moştenit,
E mierea de albine,
Mireasma fânului cosit
Şi fructul roşu, pârguit
Şi aburul de pâine.
În grai sfânt pot a mă ruga,
Cu sufletul şi gândul,
Să facă Domnul ce o vrea,
Să amprenteze viaţa mea,
Să-mi fie clar Cuvântul.

Şi graiul să nu mi-l pocesc,
Să nu-mi pierd moştenirea,
Chiar dacă-n lume pribegesc,
Mai dulce-i versul românesc,
Căci poartă-n el iubirea.
Pe mapamond sunt multe limbi,
Ecoul lor răsună,
Aud un glas: "Să nu te schimbi!
Nu schimba laurii în ghimpi,
Vorbirea ta-i străbună!

Nu-ţi uita portul, limba ta,
Nu fă pe poliglotul,
Deschide largă inima
Şi răspândeşte dragostea,
Să nu vrei plată, zlotul!"
Identitatea să nu-ţi vinzi,
Pe treizeci de parale,
Nu poţi de stele să te prinzi,
De spre mărire veşnic tinzi,
Căci vei rămâne-n vale!

Ce splendid, mioritic plai,
Avem şi ce cântare,
Răsună-n românescul grai,
Slăvind pe Isus, Domn şi Crai,
Păstor peste mioare...
Vorbirea ta s-o curăţeşti,
Să laşi în ea Cuvântul,
Zilnic spre ceruri să priveşti
Şi Logosul să-L preţuieşti,
Căci ne-a sfinţit pământul.

12/03/14, Barcelona