Gârliţe

Suntem în zodia-aşteptării
Cătând al traiului acord...
Plângânde gârliţe din ceruri
Cat primăvara înspre nord.

Cine le cheamă şi le mână
În dusul zborului ceriu
Când noi, cu soarta noastră-n mână,
Vedem avântul lor hazliu?

Privind săgeata lor din urmă
Ne par că-n orizont tot cad,
Iar noi cu coatele în turmă
Un locuşor găsim mai cald.

Unde privirea li se-ndreaptă?
Unde le-or duce zborul lor
Când încă n-au zidit o treaptă
Şi nimeni n-are-un mărţişor?

Să fii întâiul este bine
Ca microfonu-n mâini să prinzi,
Nu într-o goană de lumine
Fără de minte să te-aprinzi.

Să sai cu cuvântarea scrisă
Supusă pentru interes
În calea largă şi precisă,
Dar nu cu-un ţel neînţeles.

Care te duce nu ştiu unde,
Care-ţi aduce nu ştiu cât
Şi convenabil nu-ţi răspunde
La situaţia de sfânt.

Căci nu-nţeleg ce este scara
Smerit la care ne-am supus...
Mă rog, şi ce că primăvara
Lumii întregi ele-au adus?

Doar nu o fac cu socotirea
Cum este scris, cum este dat,
Cum târguieşte cu iubirea
Poporul nostru învăţat.

Şi ce de-o lume visătoare
În ceruri dragostea-a zâmbit –
Noi avem scaune şi stare...
Ele cu ce s-au pricopsit?

Şi observând că-a prins a ninge,
Iar oamenii s-ascund grăbiţi,
Ştirb ne zâmbim doară cu gingini
Neputincioşi, îmbătrâniţi.