Fugiţi voi, oameni de-adevăr...

Fugiţi voi, oameni de-adevăr, căci prea e la vedere,
E mult prea simplu...doar să crezi? Voi spuneţi că-s himere!
Aţi vrea canoane, jertfe mii, pe-altare s-ardă jarul,
Nu flacăra şi focul viu, ce a lăsat Calvarul!
Aţi vrea să fie trudă ca, să vă primiţi cadoul,
Iar trupului însângerat mereu puneţi garoul,
Nu acceptaţi că jertfa Lui, a Domnului, Mesia,
Este o poartă către cer, e însăşi veşnicia.

Şi cum să laşi tu traiul bun, să faci ce-ţi puie mintea?
Percepte noi nu vrei să crezi, spui... mazărea şi lintea,
Fac parte din acelaşi soi şi ce mai strategie,
Poate să fie separând un bob de alte-o mie?
Da, omule, asemănări există pe planetă,
Dar toate au un rost ştiut şi-şi duc a lor ştafetă,
Un vas de cinste, vas curat, sau unul de ocară,
Un lucru binecuvântat sau altul dat afară.

Aşa ne spune Sfânt Cuvânt, că Dumnezeu e mare,
E bun şi credincios, El e iubire şi iertare,
Dar în sfiţenia Lui, e drept şi fără părtinire,
Va despărţi capre de oi, păcatul de sfinţire.
Îţi spui că nu există iad, dar răul îl vezi bine,
De Dumnezeu te îndoieşti, te uiţi doar înspre tine,
Când spun de cruce, de Cristos, tu vezi o nebunie,
Nu poţi primi jertfirea Lui în dar, cu bucurie.

Preferi momentul pasager, deplină libertate,
În loc de cerul infinit, himere, surogate,
Ce îţi rămâne la sfârşit, când va veni momenul,
Să părăseşti trupul finit, viaţa şi prezentul?
Tu, omenire, nu lăsa ca cel rău să triumfe!
Întoarce-te la Dumnezeu şi lasă-L să te umple,
Cu pacea Lui şi Duhul Sfânt, ce îţi vor da putere
Şi certitudinea că ai un loc în nalte sfere.

Trăieşte demn, curat, frumos şi pacea te-nsoţească!
Smereşte-te căci Tatăl vrea cu drag să te sfinţească,
Dar nu cu biciul face El o ordine deplină,
Ci prin dorinţa ta de-a fi umplută de Lumină.
Iar tu, om călător, pribeag, în dreptul tău să fie,
În inimă şi-n duh mereu, dorul de veşnicie,
Tu eşti creat de Dumnezeu, nu eşti o întâmplare,
Spre ce te-ndrepţi când vei muri? Spre neant sau înspre soare? 27/05/14, Barcelona