text Poezii crestine

Frică mare am de Domnul!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
O frică mare am de Domnul
Şi-n totul Lui, eu mă supun
Căci ce sunt eu? Doar omul.
El îmi vorbeşte, eu să spun
Nimic, pentru mine să nu ţin.

Oh! De frica Lui eu tremur tot
Să-L supăr eu deloc nu vreau
Şi n-am nici stare dar nici loc
Peste necaz nu vreau să dau
Şi, nici hotărâri nu pot să iau!

Şi dacă El, azi mie-mi spune
Şi-un lucru îmi face cunoscut
Despre mulţi-alţii sau de tine,
Sunt obligat şi de n-am vrut
Să-ţi spun ce tu ai de făcut.

Oh şi dacă tu te superi frate!
Să ştii că-mi pare foarte rău!
Tu ştii că altfel nu se poate!
Faci, ce-ţi spune Dumnezeu!
Şi nimic nu faci de capul tău!

Mi-e frică de El, Tatăl Ceresc
Deloc nu vreau ca să greşesc
Să-L supăr eu nu mă gândesc
Ce-mi spune aceea îţi vestesc
Mă iartă tu, dacă te necăjesc.

Frate, mai bine tu să te superi
Decât să-L supăr eu pe Domnul
Şi de nu poţi nici să mă suferi,
Nu-i nimic, eu sunt doar omul
Pe care, îl foloseşte Domnul.

Eu sunt aici la dispoziţia Lui
Cu tot ce am, cu tot ce sunt
Lucrez pentru slava Domnului
Şi pentru Numele-I cel sfânt.
Glorie, în Cer şi pe pământ!

Nănău Adinuţa
25.03.2012 Firenze

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>