Fire si Duh

FIRE SI DUH


În trupul meu de om muritor,
Se dă o luptă între fire şi duh.
Firea vrea, ce ochii văd şi vor,
Duhul vrea ochii spre văzduh.
Firea adună efemere comori,
Duhul viaţă sfântă, inimă curată.
Firea se răzvrăteşte de multe ori,
Duhul spre a cerului comori cată.

Firea nu vede fructul veninos,
Pe care-l creşte-n grădină plăcerii.
Duhul adună roade cu mare folos,
Comori ce trec prin focu-ncercării.
Firea adună pe foc paie şi fân,
Duhul adună aurul neprihănirii.
Firea-şi are vrăjmăşia stăpân,
Duhul toate nestematele iubirii.

Inima, în ură, o tot macină firea,
Ş-un compromis o înveninează.
Duhul vrea inimii dezrobirea...
Şi o minte spre veşnicii, trează.
Duhul pentru om râvneşte cerul,
Să intre-n măreţele ei splendori.
Dar firea ucide vieţii, izvorul,
Adună grămadă al păcatelor nori.

Duhul tânjeşte după viaţa eternă...
După mântuirea Divinului Miel.
Răul pune pe fire pecete paternă,
Omul să sufere-n iad alături de el.
Duhul face-n om caracterul divin...
Şi umple inima de agape iubire.
Firea dă omul sub al patimilor chin...
Şi-l aruncă-n infernala pieire.

Dă-mi Isuse puterea Ta divină,
Să răstignesc firea-mi păcătoasă.
Sfinţeşte-mă, să fiu fără vină,
Să urmez calea de Tine aleasă.
Fă duhul să rodească-n mine,
Un rod bogat spre a Ta Slăvire.
Fire dumnezeiască pune-n mine,
Uscă şi-aruncă a mea fire.

Rod bogat din a dragostei, flori:
Credincioşie, bunătate şi milă,
Să rodească-n inima mea-n zori,
Al smereniei fină-albă zambilă.
Măreşte Isuse în mine credinţa,
Până dincolo de-a Tale splendori.
Veghează să-mi duc pocăinţa,
Până în ţara de dincolo de nori.
Acolo-n ţara unde nu e moarte,
Unde-i împărăţia Ta, Emanuel.
Unde nimic nu ne va desparte.
Eşti Mirele meu, Slăvitule Miel.
Amin!