text Poezii crestine

Fericirea mea-i la Tine!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florina
Fericirea mea-i la Tine!


Vreau să înalț o rugăciune
Ție, Domnul meu cel sfânt
Vreau Isus să Îți pot spune
Tot ce e în al meu gând

Întrebări ce mă frământă,
Gânduri ce mă năpădesc
Uneori îmi este frântă
Inima și mă gândesc

Cum să fac să fie bine
Pe calea Ta să apuc,
Cum să stau doar lângă Tine
Osanale să-Ți aduc?

Cum să fac să-Ți dovedesc
Că sunt un om credincios,
Să pot tot să împlinesc
Așa cum vrei Tu, Hristos?

Ruga mea să o asculți
Numai Tu, mă poți salva
Pe cei răi să îi înfrunți
Să-i alungi din calea mea

Zi de zi vorbesc cu Tine
Îți spun tot necazul meu
De e rău sau de e bine
Tu știi tot, ești Dumnezeu

Dinainte ai știut
Calea care o voi urma
Drumul vieții mi-ai făcut
După sfântă voia Ta

Tot e după gândul Tău
Și după a Ta voință
Fii cu mine Domnul meu
Dă-mi putere și credință

Să nu pier, căci Tu mi-ai dat
Marea șansă de a trăi
Să păstrez ce-am căpătat
Al meu Domn doar Tu să fii

Fericirea mea-i la Tine
Tu ești Domnul meu iubit
Du-mă la liman cu bine
Să fiu un om mântuit!

Amin

Câmpia Turzii, 12 iulie 2021

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>