text Poezii crestine

Evanghelia HARULUI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Balahtari Cristina
Evanghelia harului

Isus veni în lumea oarbă de păcat,
Veni să aducă har, eliberare,
De orice suflet Mielul S-a-ndurat
Și prin jertfirea Lui ne-a dăruit iertare.

Prin traiul Său și viața Sa curată,
Mesia ne-a lăsat drept testament
O evanghelie a harului bogată,
Ce mântuiește până și-n prezent.

Al Său scop pentru oameni era clar:
Să-i izbăvească pe vecii din moarte
Și astfel ni S-a dat pe Sine în dar,
Ca robului să-i cadă lanțurile toate!

Și-apoi acei ce au gustat din viață,
Să ducă vestea bună la oricine,
Să scoată suflete ce merg prin ceață,
Să îi salveze de prin negrele ruine!

Și datoria noastră, ca creștini născuți din nou,
E prin al nostru trai și viață în lume
Să fim o voce a cerului, ca și un ecou,
Prin tot ce suntem și prin roade bune!

Și-n jale adâncă sufletul în piept se strânge,
Că cei mai mulți arată prin purtare
O evanghelie a lor, răstălmăcită, care frânge,
Și-n loc să vindece, aduce disperare!

Și-și spun creștini, se bat cu pumnii în piept,
Dar vorbele și roadele-s cumplite.
Vor să ne arate că au pasul drept,
Zăcând în taină în dogme și-n ispite!

Azi multe evanghelii se prezintă
Și fiecare argumentează tare.
Se fac și legi de ei alcătuite în incintă
Și toți visează s-ajungă mare!

Scriptura nu mai este predicată,
De la amvon se-aude în glas ură.
Un legalism puternic își face loc în gloată,
Și oile flămânde, sub arșiță, îndură!

Păstorii fac ravagii printre sfinți,
Își biciuiesc chiar turma cu o ură ce înfioară,
Și culmea e că le inspiră pe oile cuminți
Să se atace în grupuri, să facă răni, să doară!

Și iată, așa se pierde tot ce-i sfânt
Prin evanghelii ce se adaugă întruna.
Căci uită oamenii al Domnului curat cuvânt
Și se amăgesc că vor primi cununa!

Nu mai vorbim de tot ce-i libertin,
De tot ce-i muzică și fală în închinare.
Nu mai vorbim la cât de mult venin
Se aduce printre noi în adunare!

Și nu vorbesc acuma cu osândă,
Căci știm că orice lucru-i bun, curat,
Pentru oița care este blândă
Și-și are sufletul în Isus ancorat!

Vorbesc cu o disperare cei adâncă
Și vreau să amintesc din nou, dragi frați,
Că nu mereu e sfânt ce ochii noștri încântă
Și n-aș dori, în osândă, să fim toți adunați!

Luați Scriptura Sfântă și o citiți,
Căci cei mai mulți de-acum n-o știu deloc.
Citind-o zilnic, mintea v-o înnoiți,
Vă va sfinți în suflet prin slova ei de foc!

Și nu doriți să adăugați Scripturii Sfinte
Noi falsități și noi descoperiri,
Căci judecați vom fi chiar din cuvinte
Ce azi le aruncăm în tot ce-s amintiri!

Fiți treji, vegheați cu o râvnă sfântă
Și cercetați cu de-amănuntul tot ce-i hrană.
La rău să fiți ca pruncii ce încă nu cuvântă,
Și-n restul înțelepți, căci nu ce pare-i manā!

Fiți plini de dragoste în toate, frați iubiți,
Căci asta este legea lui Hristos.
De tot ce-i bun mereu să vă amintiți,
Căci plin de dragoste e omul credincios!

Căci cine nu iubește, voi să știți,
Că nu L-a cunoscut pe Dumnezeu.
Ei doar ar vrea să pară pocăiți
Și-s plini de pofte, chinuiți din greu!

O evanghelie a harului trăiți,
Ca omul cel din lume să vadă ce-i iubirea.
Și încetați cu legi pe om să chinuiți,
Căci unde e Hristos, mereu va fi zdrobirea!

Va trebui să lași în urmă firea
Și toată ambiția de om cel muritor,
Căci diamant te-a face doar zdrobirea,
Și dragostea va licări cu dor!

Păziți Scriptura Sfântă și curată
Și nu adăugați poveri în turmă.
Păzind sfințirea cea nevinovată,
Vei prelua a Domnului tu urmă!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Evanghelia HARULUI
Evanghelia haruluiIsus veni în lumea oarbă de păcat,Veni să aducă har, eliberare,De orice suflet Mielul S-a-nduratȘi prin jertfirea Lui ne-a dăruit iertare.Prin traiul Său și viața Sa curată,Mesia ne-... Citeste mai mult >>
Sunt mari amenințări în lume
Sunt mari amenințări în lumeSunt mari amenințări în lume,Plătim al necredinței cost,Cel rău degrabă ne-ar răpune,Dar la Hristos, prin rugăciune,Avem un sigur adăpost!Sunt mari necazuri pe pământ,Culeg... Citeste mai mult >>
În Cer și pe pământ mari semne se arată
În Cer și pe pământ mari semne se aratăÎn Cer și pe pământ mari semne se arată,Se-apropie sfârșitul și dreapta judecată,În valuri vin necazuri cu știri îngrozitoare,Dar încă mai răsună și vestea salva... Citeste mai mult >>
Biserica răpită
Strigătul martirilor întreabă:“Până când, o Doamne, până când?”Duhul şi Mireasa, către ceruri:“Vino Doamne!” - strigă suspinând.Îşi unesc chemările atunceaCei de sub altar şi cei de josȘi stăruitor în... Citeste mai mult >>
Doamne, Tu le faci pe toate
Doamne, minunat e cerul și tot ce cuprinde el:Stele, sori, asteroizi și planete fel de fel,De aici de pe pământ, norii par a fi perdeleCe le suflă încet vântul, doar jucându-se cu ele.Toate Doamne, Tu... Citeste mai mult >>
Caută-L pe Isus!
Caută-L pe Isus!Nu mai zăboviCaci fără de elE greu a trăi! Firea e prea slabăȘi păcatul știeSă-ți abată pașiiDe la veșnicie...Vino la Isus!E aici... Te-așteaptă!Vrea să îți arateCare-i calea dreaptă!Î... Citeste mai mult >>
Unde alergi?
Când toți din jur te-au părăsitȘi marea vieții-i zbuciumată,Când simți că ți-a slăbit putereaȘi teamă-ți e ca niciodatăUnde alergi să cauți salvareȘi cine oare ar puteaCu un cuvânt rostit în tainăSă p... Citeste mai mult >>
Când botezul, l-ai primit
Când botezul, l-ai primitHaina răutății o lasăȘi dezbracă-te, de eaFiindcă Domnului, îi pasăTu, Lui i-ai dat inimaLegământul l-ai făcutCu Isus cel răstignitPe El, L-ai mărturisitCând botezul, l-ai pri... Citeste mai mult >>
Luând o cale
Dragul meu, luând o caleSă te întrebi cuminte:Unde vei ajunge-n capătFăr-o cale de-ndărăt?Dacă mergi așa-nainte,Bine-ar fi să iei aminte.Niciodată și niciunde,Firul vieții cât s-ar toarce,N-o să-ți pa... Citeste mai mult >>
Stăruie în rugăciune
Cum poţi tu, un pumn de tinăSă cârteşti când DumnezeuNu răspunde cum vrei tuŞi nu face placul tău?Crezi tu oare că AcelaCe cu drag te-a modelatNu ştie nevoia ta?Îţi pare că eşti uitat?Spui că îndelung... Citeste mai mult >>