Eu sunt doar vocea din pustie!

Eu sunt doar vocea din pustie!

Eu sunt doar vocea din pustie,
Ce prin vers de poezie,
Te chem să-ți faci o cercetare
Atunci când vii la închinare.

Nu mă lăudați pe mine,
Ci pe-Acel ce din ruine
M-a scos să fiu biruitor
Ca să lucrez al Său ogor!

Eu nu aștept în adunare
Să primesc vreo validare
De la cei ce sunt deștepți,
Crezând că sunt și înțelepți.

Căci tot ce scriu prin poezie
Nu-mi vorbește numai mie.
Când am primit darul de-a scrie
A fost pentru a-ți vorbi și ție.

Oricine ești, nu judeca
Pentru că-ți vorbesc așa!
Căci mesajul ce-l primesc,
Ca tot mai mult să mă sfințesc,

Vine de la Dumnezeu!
Nu-l scriu eu din capul meu!
De aceea, ia aminte,
Căci te rog ca un părinte,

Lasă bârfa și minciuna,
De nu vrei să-ți pierzi cununa!
Și te leapădă de sine,
Căci a fi sfânt nu-i o rușine!

Lasă-te de înșelăciune
Și veghează în rugăciune!
Cere-i Domnului putere,
Ca în ceasul de veghere,

Să-ți aducă biruință,
Atunci când nu mai ai credință,
Căci numai El te întărește
Și sufletul ți-l curățește!

Și dacă tu ai fost ales
Să te sfințești mai mult, mai des
De ce te porți ca fariseii,
Neglijându-ți mielușeii? !

De ce tu nu te pocăiești
Și refuzi ca să primești
Harul sfânt nemăsurat?
Ai tu cugetul curat?

Este duhul tău smerit?
Cu-adevărat ești pocăit?
Nu mă judeca pe mine
Zicându-mi: "Uită-te la tine!"

Căci Acela ce m-a uns
Și care duhul mi-a pătruns,
Mi-a dat darul de a scrie
Ca să-ți vorbească azi și ție!

Căci Domnul îți știe viața ta
Și o cunoaște și pe-a mea.
Toți greșim și-avem păcate.
Dar oare câți le au iertate? !

Mulți tânjesc după iertare.
Dar câți rămân în ascultare
De Acel ce-i veșnic sfânt?
Câți împlinesc al Său Cuvânt? !

Mulți pretind că-s botezați
Și sunt binecuvântați.
Dar când îi chemi să se jertfească
Caută să te-ocolească

Ca nu cumva prin poezie,
Sau chiar și prin proorocie,
Duhul Sfânt să le vorbească
Astăzi să se pocăiască!

Mulți așteaptă mângâiere
Și balsam pentru durere.
Dar prea puțini vor să jertfească
Fără ca să mai cârtească

Din timpul lor și-al lor comfort,
Că-i mai plăcut să mergi la sport,
Decât să-i dai din timpul tău
Măcar un ceas lui Dumnezeu!

Vă mai mirați că nu-i trezire? !
Cum? Fără post? Fără sfințire?
Dacă din cei ce am rămas
Nu veghem măcar un ceas

Pe genunchi, în rugăciune,
Să facă Domnul o minune,
Pe toți din somn să ne trezească
Ca Numele să-și proslăvească,

Suntem pierduți pentru vecie
Și condamnați la grea robie!
De-aceea Domnul avertizează
Tuturor zicând: "VEGHEAZĂ! ! !

Vegheați! Vegheați! și nu dormiți
Ca să nu fiți amăgiți!
Treziți-vă, copii din somn,
Căci vă vorbesc prin glas de om,

Că cel rău e plin de ură
Față de cei ce, în spărtură,
Veghează în post și rugăciune
Ca să primească înțelepciune.

Iată! Vă vorbesc deschis!
Nu prin semne sau prin vis,
Ci prin glasul din pustie,
Să păstrați credința vie!

Fiindcă timpul se sfârșește
Și Cuvântul se-împlinește,
Cel ce-i sfânt să se sfințească
Și piciorul să-și păzească

De tot ce este întinat
Ca să nu intre în păcat
Și-astfel să fie lepădat
De Cel ce-i sfânt cu-adevărat!

Iar acei ce-s plictisiți
De creștinii pocăiți,
Ce spun că n-au nici o plăcere
Să stea pe turnul de veghere,

Azi vă spun la toți curat
C-aveți sufletul spurcat!
Căci numai cine se silește
Să iubească, se sfințește!

Dar pofta veacului acest'
V-au unit, ca la protest,
Pe sfinții Mei să-i judecați,
Punând ură între frați.

Și urcând sus la amvoane,
Cu notițe și șabloane,
Veniți apoi să tâlcuiți
Cât sunteți de răzvrătiți;

Cum că trăirea prin credință
Este un soi de neputință
Și că a-L crede pe Hristos
Te face și mai păcătos.

Vai de voi! care suciți
Cuvântul Meu și nu-l trăiți;
Și strigați de la tribună
Că legea Mea nu este bună!

Vai de cei care veniți
Și vă dați drept ai Mei sfinți!
Dar când sunteți în privat,
Vă duceți viața în păcat!

Vai de cel duplicitar,
Care vine la altar
Și se prezintă că-i smerit,
Dar e-un perete văruit!

Până când veți rătăci?
Și când vă veți pocăi?
Căci Eu sunt gata să revin
Să răpesc tot ce-i divin

Și să-mi iau a Mea Mireasă,
Pe Porumbița Mea frumoasă!
Până când să-i mai aștept
Pe cei ce-și bat cu pumnu' în piept

Că-s creștini de legământ,
Dar n-au nimic din Duhul Sfânt? !
Până când veți mai minți
Și-n ascuns veți mai curvi? !

Și oare când veți înceta
Să-Mi testați răbdarea Mea? !
Oare când veți obosi
În Mine a vă poticni? !

Vai de cei ce vă-împietriți
Ca să nu vă pocăiți!
Căci iată iadu'-i pregătit
Pentru cel ce-i răzvrătit!

Căci Domnul, fără părtinire,
Va da la toți o răsplătire.
Pentru cei ce în sfințire
Și-au dus viața cu iubire

Partea lor de moștenire
E raiul plin de strălucire!
Iar pentru cei ce-s răzvrătiți
Pe veci ei fi-vor chinuiți

De către acel ce l-au slujit
Și sufletul i l-au jertfit
Pentru bani, pentru avere,
Pentru faimă și putere;

Pentru tot ce-i pieritor,
Deși-au știut că și ei mor,
Totuși, n-au vrut să se sfințească
Și harul Meu să-l prețuiască.

Ah! Sufletelor preacurvare,
Ce trăiți în nepăsare!
Voi nicicând n-ați auzit
Că nu Mă las batjocorit? !

De-atâtea ori v-am căutat
Și cu iubire v-am chemat:
"Veniți la Mine cei trudiți
Ca să nu fiți osândiți!"

Dar n-ați vrut să M-ascultați
Și apoi să Mă urmați.
Mi-ați spus că nu vreți mântuirea
Fiindcă Eu vă cer sfințirea!

Ați iubit mai mult păcatul
Și pe dracul necuratul,
Blestemându-Mă pe Mine,
Ați urât ce este bine.

De aceea avea-veți parte
Cu diavolu' în eternitate
De un foc fără sfârșit,
Fiindcă nu ați prețuit

Jertfa Mea ispășitoare,
Prețul de răscumpărare!
Vai de voi! Cei ce-asupriţi
Pe copiii Mei cei sfinți!

Pui de șerpi și de coioți!
Azi v-am lepădat pe toți!
Căci și voi M-ați lepădat
Când pe nume v-am chemat!

Și-ați trăit doar în beții
Asuprind ai Mei copii.
Și fără nici o rușinare
Al Meu sânge în picioare

L-ați călcat fără încetare,
Lepădând orice mustrare.
Vai de voi ce mult veți plânge
Că n-ați pus preț pe al Meu sânge! ! !

De-aceea toți veți moșteni
Iadu' în care în veci veți fi!
Și veți plânge cu amar
C-ați respins mărețul har!

(4-5 februarie 2024)