Eu ştiu să tac...

Eu ştiu să tac şi pot şi vreau,
Să las înfumurarea. . .
S-ofer acelora ce-mi iau
Chiar bucuria! Să le dau
Cu dragoste, iertarea!

Chiar de momentul m-a durut,
Ştiind că n-am vreo vină,
M-am consolat, poate n-a vrut,
Să dea cu pietre-n cel căzut,
S-arunce-n min' cu tină. . .

Eu ştiu ce-nseamnă a durea
O rană grea şi-adâncă,
Când curge sângele din ea,
Te-ntrebi de mâine-ei mai putea,
Să urci din nou pe Stâncă.

Dar cât de greu şi-anevoios
E umbletu-mi prin lume,
Când valul bate furios
Şi mă doboară, -s curajos,
Căci am prin har, un nume.

Şi nu mă-mpiedic de un rău,
Făcut din neveghere,
Când firea vrea ce e al său,
E dat deoparte Dumnezeu
Şi dulcea-I mângâiere.

De-aceea tac, aici şi-acum,
Căci am promis sfinţire,
Nu pot păşi pe-al vieţii drum,
Cu inima făcută scrum
Şi fără de iubire.

Prefer să fiu un nevăzut
Şi să dispar ca norul,
Isus Cristos îmi este scut,
El este unicu-mi avut,
E Grâul şi Izvorul.

Atunci când arşiţa din piept,
Ar vrea să mă distrugă,
Un gând preasfânt şi înţelept,
Duios îmi spune: . . . să aştept!
Eu tac şi-aştept în rugă. . . .

05/12/13, Barcelona- Lucica Boltasu