Eu n-am uitat...

Eu n-am uitat cuvântul: "Aduceți-vă
aminte... "
Ca fulgerul îmi arde, ca tunetul mi-e spus...
Înaintașii noștri nu-s pietre, ori morminte,
ci steaguri înălțate și sori ce n-au apus.

Îl văd venind pe ziduri, părintele-lumină,
cu fruntea lui și mâna cea albă - singurel,
și glasu-I alb întreabă... și tace și suspină...
și nu-și mai recunoaște pe nime-aici cu el.

Și văd o Mână Sfântă cum scrie pe o rază
un Mane Tekel Fares pe-acest oraș bețiu,
ce cântă-cântă-cântă când tot se ruinează
și cântecul răsună a jale și-a pustiu...

Și văd copii nevârstnici venind ca să se-mbete
de cântecul acestui țimbal zângănitor
și sunetul i-nșeală - și sufletele, bete,
se duc pe alte drumuri pierzându-și țara lor.

Cum m-a-nșelat iubirea să nu văd mai din vreme
că duhul îndărătnic nu poate fi salvat,
că vai e-n veci de cel ce n-ascultă, nici se teme,
și vai e și de-aceia ce-n urma lui s-abat.

Acum aud cuvântul: " Ia seama ce răsplată
au toți dărâmătorii - și teme-te mereu!"
Și mă-ngrozesc ce are să vină dintr-o dată
și peste-acel ce scrise acuma Dumnezeu!