Eu merg să mă întâlnesc cu Dumnezeu

Eu merg să mă întâlnesc cu Dumnezeu,
În freamătul durerii ce o car,
Cuvântul Lui mă învață când mi-e greu,
Să Îi ridic spre ceruri un altar.

Eu merg să mă întâlnesc cu Dumnezeu,
Că oamenii de-aici de pe pământ,
Ei doar răcnesc din gură, ca un leu,
Să-mi pună și credința în mormânt.

Eu merg să mă întâlnesc cu Dumnezeu,
Că lumea asta rău s-a cufundat,
E plin de oameni răi, si cu tupeu,
Spun că-s ai Lui, dar ei s-au lepădat.

Nu vreau să dau prilejul nimănui,
Să-mi fure bucuria de a sta,
Cu grijile la poala hainei Lui,
Și să-I închin întreagă ființa mea.

Întregul timp pe care îl primesc,
Doar cerului să fie de folos,
Întregul gând ce îl înfăptuiesc,
Să-mi fie oglindirea lui Hristos.

Că parcă răul este tot mai rău,
Și ce e bun, e parcă tot mai mic,
Sunt prea puțini ce vor cu Dumnezeu,
Și-s mulți ce spun, dar ei nu fac nimic.

Și nu e vorba doar de fapte bune,
Noi nu vom fi prin fapte mântuiți,
Ci harul ce Hristos în noi îl pune,
Ne îmbracă în oameni sfinți, neprihăniți.

Nu vorba oamenilor ne alege,
Ei vor vorbi cu râvnă în dreptate,
Iubirea lor e parcă atât de rece,
Și dragostea-i de ei așa departe.

Ei n-au venit nicicând să se întâlnească,
Cu Cel ce știe gândul, vorba, fapta,
Ci caută atât: sa dovedească,
Că ei sunt vrednici de-a primi răsplata.

Dar Domnul ce în slavă locuiește,
Ce a făcut si soarele si norii,
Tot ce-a promis El si înfăptuiește,
Si doar Cuvântul Lui e adevărul.

De ce nu vrei să te întâlnești si tu cu El?
E oare Dumnezeu așa departe?
Sau e și-n tine, în același fel,
Dorința de-a striga după dreptate?

Nu ne gândim la vorbe ce-au durut,
Și aruncăm în alții cu noroi,
Și dovedim că suntem doar atât:
Cu cât mai sfinți, cu-atât parcă mai răi.

Eu merg să mă întâlnesc cu Dumnezeu,
Și știu că-s doar un păcătos murdar,
Nu mi-e ușor, de multe ori mi-e greu,
Dar am ceva ce se numește har.

Eu merg sa mă întâlnesc cu Dumnezeu,
De oameni sunt adesea judecat,
Ei nu cunosc ceva ce e al meu,
Am drept la cer, sunt fiu de Împărat!

Iar cerul nu e doar răsplata mea,
E bucuria de a putea trăi,
Cu Acela pentru care voi răbda,
Pe-acest pământ si până în veșnicii.

Opriți-vă din răul gurii voastre!
Și nu mai faceți greul si mai greu!
Veniți în slava miilor de astre,
Veniți să vă întâlniți cu Dumnezeu!

Lăsați mândria, ura, gelozia!
Acestea nu sunt roadele cerești,
Și îngropați în noapte lăcomia!
Fiți oameni treji, mereu duhovnicești!

Lăsați mereu să ardă în voi candela,
Eu n-am să lupt cu porțile de fier,
Eu nu sunt decât păcătosul acela,
Care a primit Cuvântul Lui din cer.

Primiți-L ca pe o aprigă trezire,
Și fiți cu toți în dragoste mereu,
Veniți si voi cu mine-n fericire,
Veniți să vă întâlniți cu Dumnezeu!