text Poezii crestine

Eu merg să mă întâlnesc cu Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alina Mioc
Eu merg să mă întâlnesc cu Dumnezeu,
În freamătul durerii ce o car,
Cuvântul Lui mă învață când mi-e greu,
Să Îi ridic spre ceruri un altar.

Eu merg să mă întâlnesc cu Dumnezeu,
Că oamenii de-aici de pe pământ,
Ei doar răcnesc din gură, ca un leu,
Să-mi pună și credința în mormânt.

Eu merg să mă întâlnesc cu Dumnezeu,
Că lumea asta rău s-a cufundat,
E plin de oameni răi, si cu tupeu,
Spun că-s ai Lui, dar ei s-au lepădat.

Nu vreau să dau prilejul nimănui,
Să-mi fure bucuria de a sta,
Cu grijile la poala hainei Lui,
Și să-I închin întreagă ființa mea.

Întregul timp pe care îl primesc,
Doar cerului să fie de folos,
Întregul gând ce îl înfăptuiesc,
Să-mi fie oglindirea lui Hristos.

Că parcă răul este tot mai rău,
Și ce e bun, e parcă tot mai mic,
Sunt prea puțini ce vor cu Dumnezeu,
Și-s mulți ce spun, dar ei nu fac nimic.

Și nu e vorba doar de fapte bune,
Noi nu vom fi prin fapte mântuiți,
Ci harul ce Hristos în noi îl pune,
Ne îmbracă în oameni sfinți, neprihăniți.

Nu vorba oamenilor ne alege,
Ei vor vorbi cu râvnă în dreptate,
Iubirea lor e parcă atât de rece,
Și dragostea-i de ei așa departe.

Ei n-au venit nicicând să se întâlnească,
Cu Cel ce știe gândul, vorba, fapta,
Ci caută atât: sa dovedească,
Că ei sunt vrednici de-a primi răsplata.

Dar Domnul ce în slavă locuiește,
Ce a făcut si soarele si norii,
Tot ce-a promis El si înfăptuiește,
Si doar Cuvântul Lui e adevărul.

De ce nu vrei să te întâlnești si tu cu El?
E oare Dumnezeu așa departe?
Sau e și-n tine, în același fel,
Dorința de-a striga după dreptate?

Nu ne gândim la vorbe ce-au durut,
Și aruncăm în alții cu noroi,
Și dovedim că suntem doar atât:
Cu cât mai sfinți, cu-atât parcă mai răi.

Eu merg să mă întâlnesc cu Dumnezeu,
Și știu că-s doar un păcătos murdar,
Nu mi-e ușor, de multe ori mi-e greu,
Dar am ceva ce se numește har.

Eu merg sa mă întâlnesc cu Dumnezeu,
De oameni sunt adesea judecat,
Ei nu cunosc ceva ce e al meu,
Am drept la cer, sunt fiu de Împărat!

Iar cerul nu e doar răsplata mea,
E bucuria de a putea trăi,
Cu Acela pentru care voi răbda,
Pe-acest pământ si până în veșnicii.

Opriți-vă din răul gurii voastre!
Și nu mai faceți greul si mai greu!
Veniți în slava miilor de astre,
Veniți să vă întâlniți cu Dumnezeu!

Lăsați mândria, ura, gelozia!
Acestea nu sunt roadele cerești,
Și îngropați în noapte lăcomia!
Fiți oameni treji, mereu duhovnicești!

Lăsați mereu să ardă în voi candela,
Eu n-am să lupt cu porțile de fier,
Eu nu sunt decât păcătosul acela,
Care a primit Cuvântul Lui din cer.

Primiți-L ca pe o aprigă trezire,
Și fiți cu toți în dragoste mereu,
Veniți si voi cu mine-n fericire,
Veniți să vă întâlniți cu Dumnezeu!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>