text Poezii crestine

Ești lumina mea, Isus!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Ești lumina mea, Isus!


M-ai făcut să înțeleg
Că Tu ești puterea mea,
M-ai îndemnat să aleg
Cerul sfânt, lumina Ta,

În zadar, să nu alerg
Fără țintă, fără rost
Ce-am semănat să culeg
Cerul cel sfânt, luminos

Doamne, mintea mi-ai deschis
Și înțelept Tu m-ai făcut
Dorul de Cer mi-ai aprins
Să o iau de la început

Căci tot e deșertăciune
Fugă, goană după vânt
Dar iubirea Ta rămâne
Ea e veșnică, oricând

Ești lumina mea Isus
Fără Tine aș fi pierdut
În inimă mi-ai pătruns
Și din ce în ce mai mult

Te înțeleg și Te iubesc
Prin jertfa Ta m-ai salvat
Căci Tu ai vrut să trăiesc
Și din foc să fiu scăpat

Sunt plin de recunoștință
Că Te-ai îndurat, bun Tată
Să mă duci spre biruință
Să nu mai mor niciodată

Frumusețile cerești
Mi le-ai dăruit Isus
Salvatorul meu Tu ești
Iar eu, robul Tău supus

Tu, Cel sfânt, fără de pată
Domnul cel adevărat
M-ai salvat încă o dată
Și iubirea Ta mi-ai dat

Vrei al Tău să fiu Isus
Și eu, asta îmi doresc
Cerul, Patria de sus
Să ajung să le găsesc!

Amin

Câmpia Turzii, 25 mai 2021

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>