Era vita

Spre-a cerului bolta 'negrita de pacate
Urlau la luna lupii afara din cetate
Cu totii-uniti in haite si cete numeroase
Umblau ca sa pradeze a oamenilor case
Pe-a negurilor noapte lasata peste lume
Plutea senin o raza venita din genune
Se raspandea o veste de teama si mister
De tipete si groaza de lupte si macel

Iar oamenii-n cetate traiau nepasatori
Beau vin si nu luau seama la lupii rapitori
Priveau spre cer la stele, nimic nu-i mai misca
Nu cunosteau prin ele chiar Domnul le vorbea.
Ei s-au ajuns cu totii, erau acum bogati
Si se-ndemnau cu pace ca toti sa fie frati
Si-au inaltat chiar case marete bastioane
Si-au faurit si arme si tancuri si avioane
Armate fara numar rachete si armuri
Filosofii de viata deserte idealuri...

Afara din cetate pe nestiute drumuri
Se rasfrangea spre ziduri innegurate valuri
Ostiri nenumarate venite din-spre rasarit
Priveau inspre cetate cu-n dor nestavilit
Distrusa ar dori-o cu totii sa o vada
Zidurile-i marete sa cada-n praf gramada
Si spulberata astfel s-o piarda naruita
Cu apa foc si sange sa fie nimicita

Asa se sfatuira ostirile de duhuri
Sa stinga pe vecie a rugaciunii fumuri
Nadejdea lor desarta o aruncara-n valuri
Cu focuri in privire spre crestele de maluri
Catre cetatea sfanta priveau din vai spre culme
Pornind in ropot caii purtau sageti pe frunte
Inaintau spre ziduri asediul sangeros
Ostirile de duhuri luptau vertiginos
Atacul spre cetate se dazlantui din greu
Erau la lupta balauri cu capete de leu
Cu ochi incinsi de para, cu focuri din adanc
Iesira la lumina, venira pe pamant...

Strajerii din cetate pe ziduri s-au urcat
Scrutand cu ochii zarea, grozav s-au spaimantat
Genunchii le slabira, cazu din mana arma
Indata-si amintira ce le scrisese Cartea
Ramasi fara nadejde cu totii disperati
Pe zid se prabusira cu lacrimi-ndurerati
Ei si-ar sfasia vesmantul dar nu aveau putere
Sa planga, sa se roage, sa strige de durere
Cazusera cu totii-n capcanele de smoala
Nadejdea si credinta indata se destrama

Din cerul fara margini intins spre infinit
Ploua bucati de soare venite din zenit
Iar negura noptii ce-apasa peste cetate
Se prefacu-ntr-o clipa in mii de nestemate
Fulgeri fara numar au spulberat vazduhul
Au amutit o clipa si s-a vazut apusul.

Din focul disperarii si crancenele valuri
Urlau spre ceruri cainii se innecau pe maluri
Balaurii-ncepura a se sfasia-ntre ei
Taiau cu a lor sabie chiar capete de lei.
Vazduhul prinse-a arde, se prefacu in fum
Zidurile cetatii s-au transformat in scrum
Suflarea din cetate aproape se topea
Si de vapaia mortii pe toti ii nimicea
A judecatii focuri peste pamant lovi
Rasplata fiecare curand o va primii
Se pocaiau cu totii si se rugau nespus
A lor tanguire insa era fara raspuns.

Erau cativa deoparte, uitati de catre ei
Erau aceia care nu s-au unit cu ei.
Putini erau la numar, cu-adevarat toti frati
Si hotarati in viata sa fie nepatati
Ei cunosteau dar vremea stiau ce va urma
Ca Domnul Isus insusi la Sine-i va lua
Nadejde-aceasta tare nimic nu-i mai clintea
Cuprinsi de setea milei pe semeni i-ajuta
In lupta erau tari puternici si viteji
Cu sabia inainte ii spulbera pe lei
Un clocot de manie si sfanta urgisire
Ajuns-a campul luptei cereasca rasplatire

*
Un sceptru de lumina o raza de cutit
Inspre taramul luptei din ceruri a venit
O clipa s-a oprit a focului macel
Caci se facuse-ndata lumina-n Israel!
O bezna lunga deasa cazu peste pamant,
Lumina se stransese-n Ierusalimul sfant
Cetatea de lumina acum se arata
Din negura de smoala un munte se-nalta
Pe crestele-i de aur cu piscuri de granit
Cantau in coruri ingeri veniti din infinit

In fulgere de soare in ploaie de lumina,
Inconjurat de noapte, privirea Lui senina
Se arata pe ceruri nemuritoarea Stea:
Isus cu bucurie inspre pamant venea
Legiuni de ingeri se asternau 'nainte,
Din cer inainta catre cerescul munte

Ierusalimul sfant era in sarbatoare
Intreaga lume-i cazuse la picioare
Din bezna lumii departe risipita
Se inneca tot focul puterea nimicita
Iar pe pamant nu se gasea culoare
Ca sa exprime a cerului splendoare
Ierusalimul sfant a cerului Mireasa
La Domnul slavei ajunse-n rai acasa

*
La portile cetatii tesuta din lumina
Toti neprihanitii se indemnau sa vina
Pe raze aurite in sunet de chimval
Pluteau plini de uimire catre cerescul mal
Ei traversara raul, trecut-au peste el
Ajunsera la poarta maretului castel
Ce le-a fost dat sa vada: un foc nemarginit,
Oceane de lumina, iubire, infinit...
Desavarsite chipuri, culori inmiresmate,
Carari de aur, gradini de nestemate;
Cladiri de diamante, trotuare de safir,
Orase de rubine, palate de casmir

In mijlocul cetatii pe marea infinita
Invesmantat cu raze, lumina nestirbita,
In mijlocul luminii, in fumuri de sclipiri:
Cu Chipul bland de roua, cu focuri in Priviri:
Invaluit de viata putere si iubire:
Se arata preascumpul, multasteptatul Mire

Un Print desavarsit, frumos cum nu se poate spune
Isus cu drag privea urmasii sai veniti din lume
Cununa rasplatirii pe frunte o purta:
-Beti cupa nemuririi. El dulce le soptea...

Un val de lacrimi dulci, un plans de fericire...
O muzica de pace, o dulce tanguire...
In nesfarsite coruri de suflete curate,
Cantarea de iubire din inimi nepatate

Din Inima Iubirii din tronul de cristal
Se raspandi o Voce in sunet de caval:
-Veniti voi toti aceia care-ati trecut amarul!
Intrati cu veselie si mosteniti Canaanul!
Porniti o noua Viata in dar desavarsita!
Va desfatati cu patos o Era infinita!
Tot ce vedeti e-al vostru, primiti cu bucurie!
In fericire pururi traiti dar pe vecie!