text Poezii crestine

El e aliatul meu, El e bucuria mea!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
El e aliatul meu, El e bucuria mea!

Nu mă las de Domnul meu
Orișicâți m-ar acuza
El, e aliatul meu
El, e bucuria mea!

Nu mă las din slujba Lui
Chiar de încercări m-apasă
Mesager al cerului
Vreau să fiu, căci El mă lasă

Să vorbesc de pocăință
Și de patria de sus,
De minunata credința
De al meu Domn bun, Isus

Ai mei dragi, ce îi iubesc
Nu-mi împărtășesc gândirea
Pentru ei, nu mă opresc
Ca să-mi caut fericirea

Toți mi se împotrivesc
Mă condamnă, mă acuză,
Dar din drum nu mă opresc
Și nu caut nici o scuză.

Părinții mă sfătuiesc
Ca să stau, să mai aștept,
Și doar când îmbătrânesc
Pașii spre cer să-mi îndrept

La fel spun și frații mei
Că am timp de pocăință
Nu știu, săracii de ei,
Ce-nseamnă să ai credință!

Pentru ei mă rog fierbinte
Cu toți să fie iertați
Spre Isus, spre cele sfinte
Să fie și ei chemați

Să-L cunoască pe Isus
Cuvântul să-L înțeleagă
Ca pe nori s-ajungă sus
Când al nostru Domn, ne cheamă

Împreună să-L slujim
Și aici, și-n cerul sfânt
Credincioși cu toți să fim
Să plecăm de pe pământ

Să scăpăm de foc și pară
De iadul cel fioros
Cu Domnul să fim în slavă
Toți, în slujba lui Hristos!

Să trăim în veșnicie
Lângă Domnul nost iubit
A Lui slavă-n veci să fie
Pentru noi, El S-a jertfit!

Amin

Câmpia Turzii, 23 ianuarie 2020

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>