Efemeritate

Atâtea îmi scapă printre degete, atâtea plec
Şi nu am timp, nici vreme puţin să le petrec
Se duce mama, casa părintească şi nucul cel bătrân
Şi glasul şi puterea şi toate câte vin.

Se duc prietenii cu toţii, şi fraţii și bunicii
Şi cresc pe lângă mine nepoţii mei cei mici.
Odată eram eu, dar astăzi puţin sunt
Mă simt chemat de stele, puţin de-acest pământ.

Şi pumnii goi îmi strâng, pe toate să le ţin
Tot ce mi-e drag mie, însă zadarnic chin.
O lacrimă îmi curge pe-obrazul meu cel drept,
Şi zic privind spre ceruri: "o, Doamne Înţelept,

Tu ştii lăsa restriștea şi dulcea mângâiere
Şi plâns, şi bucurie, şi boală, şi durere
Ne iei pe totdeauna, tot ce am strâns în mână
Să ne-amintim în toate că suntem doar ţărână.

Că ieri au trecut anii, că azi aşteptăm zile
Şi ni se scurge viaţa ca nisipu-n clepsidre.
Ne naştem goi în lume, şi goi apoi pierim
Căci dezbrăcaţi de toate-nvăţăm să ne smerim.

Aşa ne este viaţa, aşa se-ntâmplă-n toate
Totul piere pe lume, totu-i efemeritate.
Cuvântul Tău e veşnic, Tu eşti pentru vecii
Slăvit să fii în toate, slăvit în veci să fii.

07.01. 2014