E vina mea

E vina mea

E vina mea, că nu sunt mai aproape,
De Tine-aşa cum mi-aş dori să fiu.
E vina mea că nu m-adap din ape,
Precum odinioară Israel în pustiu.

E vina mea când candela nu arde,
Şi bâjbâiesc prin noapte, mereu neputincios.
Când mă pândesc dureri şi friguri ca de moarte,
Crezând că sunt pe placul şi-n voia lui Hristos.

E vina mea c-am aţipit pe cale,
Şi n-am dat importanţă la glas dumnezeiesc.
Azi mă trudesc degeaba, prin umbra morţii-vale
Şi ochii plini de lacrimi, spre izbăviri privesc.

E vina mea că n-am stat în veghere,
Ca un oştean ales, de Tine între sfinţi.
Dar Tu mă vezi Isuse, tânjind după putere,
Şi-mi răsplăteşti cu harul, broboanele fierbinţi.

E vina mea, că nu e unitate,
Printre aceia care, se-nchină-n Templul sfânt.
Azi Doamne, îndurarea şi sfânta-Ţi bunătate
Le împletim alături de dulcele-Ţi cuvânt.

E vina mea, că trestia e frântă,
Şi mucu-abia mai arde, în vasul ruginit.
A mea e vina Doamne, când inima înfruntă,
Nădejdi înşelătoare ce nu mai au sfârşit.

E vina mea, când diavolul se-ntoarce
Biruitor în luptă, cu-al Tău ostaş trudit.
E vina mea că-n drumul, ce duce înspre pace,
Ţi-am dovedit Părinte, cât sunt de obosit.

Dar nu mai vreau să-ndrept, privirea înspre mine,
Că văd atâtea lucruri, ce nu le-nfăptuiesc.
De multe ori se-ntâmplă, când vreau să fac un bine,
Iadul şi-ai lui demoni, mi se împotrivesc.

O, Doamne, scapă-mă ! De vina ce m-apasă,
Şi dă-mi puteri să-nfrunt atâtea provocări.
O, fă-mă ca să văd, ce mult de mine-Ţi pasă,
Şi-mbracă-mi Tu fiinţa, cu-ale Tale sfinte stări!