E secetă...

E secetă! Nu-i ploaie pe câmpie,
Pământul este sterp, uscat…
Iar omul, nici nu se gândește,
Că pe Dumnezeu L-a supărat! ...

Vești de războaie și de ciume,
Bântuie în orice loc...
Și totuși, realizarea de sine,
Rămâne singurul lui scop!

Sub privirea lui, se surpă,
Se clatină „împărății”,
Nu e dragoste, nici milă,
Doar goană după avuții!

Iubirea de bani și de sine,
Au ajuns la apogeu!
Biserici multe părăsite...
Căci toți, agonisim din greu!

Legile noi ocolesc,
Poruncile lui Dumnezeu! ...
Totul e grozav, firesc,
Dar sufletul…e tot mai greu!

Și omul, nu vrea să se întoarcă,
La Tatăl său, la Dumnezeu,
Preferă, în păcat să moară,
Dar nu calcă pe eu-l său!

Dar, viața lui, odat’ va trece! …
În secetă… moare tot!
Și fără apă, Apă vie,
Domnului, n-aduce rod!

O, om, care te crezi mai sus,
Decât Sfântul Dumnezeu! ...
Coboară iar, coboară jos,
Privește-adânc în eu-l tău! ...

Nu uita că ai un suflet,
De-al tău Tată dăruit,
Ce nu e doar gând, sau simțire,
Ci o măsură de-infinit!

Nu uita: e deșertăciune
Tot ce vezi în jurul tău! ...
Sufletul nicicând nu moare,
Va fi chemat, de Dumnezeu!

Va fi chemat la judecată,
De ți-e bine, sau ți-e greu...
Cu Domnul vei sta față-n față,
Chiar de-L ocolești mereu!

Întoarceți-vă azi la Domnul,
Până nu e prea târziu!
Să lăsăm ura, orgoliul,
Să ne smerim, și tu…și eu!

Căci avem păcate multe,
Greșeli multe am făcut,
Ne credem mai presus de toate,
Dar Adevărul, e-absolut!

Domnul nu se târguiește,
Cu omul falnic, nesupus,
Ci cu dreptate cântărește,
După Slova ce S-a spus!

O, tu omule pribeag! ...
Întoarce-te azi la Domnul,
Și sufletul tău, eliberat,
Va câștiga în Cer, eternul!

Vei vedea pe Domnul slavei,
În toată frumusețea Sa,
Și dacă-n viața ta domnește,
Vei fi cu El, de-a pururea!