E pironit în Poarta Cerului!

Își picură stelar iubirea, Domnul,
Lacrimi cerești cu fețe de mătase,
Să lumineze fețele celor ce-s triști,
Sau sunt pierduți de sfânta-I casă...
Ar vrea în aur să îmbrace
'N trăirile de altă dată,
Pe cei ce-s răsfrirați în lume,
Acei ce-odat'-plângând,
Cu ochii către cer-L strigau,
Și implorau în numele Fiului scump,
Pe El, iubitul Tată.
A-ntins o masă-n cer și ... te așteaptă!
C-atât de mult te-ai-ndepărtat
De El, și stările divine, de locul dulce,
De masa la care-ai fost chemat.
De-atunci El n-a mai stat
La masa-ndestulării fără tine.
-E pironit în Poarta Cerului!
Cu ochii-nlăcrimați,
Chemându-te pe nume!
Știe că, oriunde-ai fi,
Și-n orice loc vei înnopta,
Oricâte-ocări, în minte, inimă, de vei purta...
Înfășurat în giulgiul negru-al despărțirii,
...'Ntr-o zi, din largul lumii vei veni...
Pe braț-'I vei plânge suspinul disperării.

***************
În cer foșnesc chemări în rugi-iubire,
Steluțele te-ar îmbrăca în auriu,
Să te întorci din pribegia rea, rătăcitoare,
Din drumul cel pustiu, sărmane fiu.
N-a obosit bătrânul Tată, să te-aștepte,
Nici Fiul ce pentru tine a murit,
Întoarce-te din lumea păguboasă,
Cere-ți iertare în haina Fiului-mbrăcat,
Așează-te din nou la sfânta masă că:
Ești iertat!

SandaTulics-28 decembrie 2016