E ceru-n sărbătoare

E ceru-n sărbătoare când înc-un păcătos
ascultă și-mplinește dorința lui Hristos,
și-ntoarce de la felul și drumul lui pierdut
și Tatăl îl sfințește cu dulcele-I sărut.

Dar, când pierdutu-acesta în loc să stea smerit
și-ascultător sub crucea prin care-a fost primit,
se-ngâmfă cu trufie călcând Cuvântul Sfânt
- întregul cer l-îngroapă sub cel mai greu mormânt.

O, cât de mulți odată cu lacrimi s-au predat
și corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat,
apoi curând, când primul păcat l-a prăbușit
cu ce durere cerul în doliu l-a jelit!

Când doar pentru un suflet e-atâta jale-n cer,
ce trebuie să fie când mii și sute pier?
Dacă-i atâta cântec când vine-un păcătos
și-apoi cînd iarăși cade - cât sufere Hristos!

... O, fericiți voi care pe îngeri bucurați
rămâneți pînă-n ceruri statornici și curați!
Căci vai de cel ce cade
- al lui păcat spre Har
nu-l va plăti nici chinul cel veșnic și amar.