"Durerea fiicei poporului Meu"

Pe-aceleaşi cãi, pe care bãtrânii au umblat,
Pãstrând credinţa vie şi cugetul curat,
Spre-aceste idealuri, de-am vrea a ne sili,
Cât încã avem viaţã, cât este încã zi!

Cât mai avem suflare şi-avem nãdejde-n noi,
Sã ne gãsim în clocot, nu reci, precum un sloi!
S-avem aprinsã jertfa şi pusã pe altar,
Sã nu ne fie ruga şi truda, în zadar!

O, de ne-am da silinţa sã fim şi noi ca ei,
Luptând lupta cea bunã, cum scrie-n Timotei,
Dispreţuind curentul ce-aduce vremuri noi,
Grãbindu-le pieirea din Ziua de Apoi!

Ah, de-am putea sta încã uniţi şi adunaţi,
Precum odinioarã, preascumpii noştri fraţi;
Spre-a nu-l lãsa pe Dima, drept dãtãtor de ton,
Nici orice-nvãţãturã s-ajungã la amvon!

Dar, celor mulţi, de-acuma, iubirea le-a rãcit,
Cum scrie-n Evanghelii, în partea de sfârşit.
Îi zângãnesc lui Iuda arginţii-n buzunar,
Iar Petru stã afarã şi plânge cu amar...

Ne mai mirãm cã fraţii nu se mai pot iubi?
Cu ochi deschişi, vãd neguri şi cad în plinã zi!
Cãlãtorind pe-aceeaşi bucatã de asfalt,
Purtând o bârnã-ntr-unul şi-un pai în celãlalt.

Crezând cã-s plini de Duhul, cu urã s-au umplut
Şi-ajung, la urma urmei, de nerecunoscut:
Ei vor şi rugãciune, vor şi cântãri cu har
Dar se feresc sã meargã pe-acelaşi trotuar!

Acelaşi duh îl poartã şi-acum pe Imeneu,
Pe drumurile morţii, hulind pe Dumnezeu!
O piatrã grea şi rece, ce-o cară omul viu,
O stea rãtãcitoare, pe cerul azuriu!

Sã dãm deoparte piatra ce şade pe mormânt
Şi sã venim la viaţã, ne strigã Duhul Sfânt!
Luminã din luminã vrea Domnul sã ne dea
Putere şi voinţã, spre-a face voia Sa.

☆

"Vrem sã trãim prin Duhul, aşa precum ne-ai spus
Prin gura lui Isaia şi-a Domnului Isus!
Sã Te iubim pe Tine! Sã punem, mai apoi,
Ce-i sfânt, la lucruri sfinte; gunoiul - la gunoi."