Du lupta pana la capat

DU LUPTA PANA LA CAPAT


Mânaţi de furtuna păcatelor în stol,
În zbuciumul vieţii dând răului ocol,
Ne îngrozea gândul, că nu-i scăpare,
Ne afundam adânc în hăul vieţii amare.

Totul părea eternă minciună, a nădejdii,
Nu vedeam moartea cu cursa de primejdii.
Un susur blând, un glas duios, îmi spune:
-Nu te lăsa pradă gândurilor nebune.

Nu lăsa durerea să te resemneze,
Lasă credinţa să te urce pe metereze.
Du lupta până la capăt, cerând putere,
La Cel ce-a-nvins moartea cu înviere.

Am adunat desagi cu piatră amară,
Din lacrimi de pe-o frunte glaciară.
Veriga focului azi, nu mă mai strânge,
Lanţul robiei e rupt în a Lui Isus sânge.

Trecutul nu mă mai poate, azi, ajunge,
Durerile-s fără putere, nu mă pot frânge.
Lumina Lui Isus, întreagă mă-nfăşoară,
Cu El, eu pe Cale, duc o sarcină uşoară.

În zilele ce m-au învăţat a plânge,
Am tot văzut lumina, cum se răsfrânge.
Şi-inima mea, iubirea Lui cum coboară,
Cu o dragoste divină, uşor mă-nconjoară.

Din munţii urii, a făcut oceanul de iubire,
Din firea rea, a făcut dumnezeiască fire.
Şi larg deschis, stă-n iertare infinitul...
Aleargă! Să nu se-nchidă chiar azi zenitul.
Amin!