Dragostea

Efeseni 3:19

Nu am crezut nicicând ca pot sa plâng
De fericire. Nu am crezut că doare,
Atât de tare, dragostea.
Din veşnicii am rătăcit precum vântul,
Căutând cu nesaţ Cuvântul,
Te-am căutat frenetic, adeseori bezmetic,
În lumea mea întunecată.

O lume de durere şi de chin,
Ce mă-mbrăca ades într-un suspin
Şi mă-ngropa. Şi coboram,
Mă cufundam în clisa lumii reci,
Speram ca pe la mine Tu să treci,
Să-mi iei povara şi să-mi ridici ocara,
Să-mi ştergi tu lacrima arzândă
Cu a Ta mână blândă,
Să mă aşezi la pieptul Tău,
Să mă ridici din hău
Şi să mă izbăveşti de vină, Tu, inimă divină!

Atât de mult m-ai iubit,
Te-ai lăsat răstignit
Şi în al vieţii apogeu, Tu ai lucrat ca eu,
Să Te găsesc.
Mi-ai cercetat adâncurile
Şi ai cules smârcurile pierzării.
Ai smuls din rădăcină întreaga-mi vină,
Mi-ai înălţat la stele, poverile mele
Şi Tu azi le porţi în locul meu.

Prin ce cuvinte să-Ţi vorbesc,
Să-Ţi mulţumesc, o Doamne?
M-ai îmbrăcat în haina neprihănirii
Şi mi-ai deschis Tu calea izbăvirii,
M-ai luminat! Prin crez Şi ascultare,
M-ai făcut să-nţeleg ce mare,
Este nădejdea viitoare.
Tu eşti a mea salvare, Isuse!

Credinţa-n Tine leagă o lume-ntreagă,
A ta îndurare, aduce salvare
Celor ce te cheamă.
Fă-mă să-nţeleg cu-ntreaga fiinţă,
Să iau cunostinţă de dragostea Ta.
Adu-mi plinătatea şi umple-mi cetatea
Duhului meu, cu har de Dumnezeu.

Tu fă să se reverse în existenţe şterse,
Purtarea-Ţi sfântă, căci ea cuvântă
Şi-arată lumii-ntregi, că n-o renegi.
Tu vrei şi-acum să-ntorci din drum,
Pe cei pierduţi în valea umbrei morţii.
Priveşti la ei şi plângi şi speri ca să îi strângi
În jurul Tău.

Acum cât mai e har,
Pe cei ce n-au habar,
Întoarce-i Tu din drum şi spune-le:
“Acum, primiţi-Mă la voi!”
Chiar dacă omul din afară începe să piară,
Întăreşte-te!
Crede cu tărie în Cel ce-o să vie!

Cu multă răbdare tu cere-ndurare
Şi bucuria te va umple
Cu darurile scumpe, ale lui Dumnezeu.
Lăuntrul tău va fi înoit zi de zi,
Prin credinţă.
Şi temelia ta va fi de-a pururea,
Dragostea!

01/07/2003, Deva-Lucica Boltasu