text Poezii crestine

Dorința ta

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
De multe ori tu ai stăruit,
Și cu o cerere înaintea Domnului ai venit!
Pentru a-ți ajuta în dată,
La cererea cu care vi în față.

De mult timp tu ai stat,
Și la tronul de milă te-ai aflat,
Pentru a primi rezolvare
La cererea mult doritoare.

Domnul Isus a mijlocit,
Și cu cererea în fața lui Dumnezeu a venit!
Pentru a vedea în dată,
Dacă primești rezolvarea mult așteptată.

Și Dumnezeu a spus așa:
Ce roade a adus omul acesta înaintea Mea?
Căci în momentul de față,
El vine cu o cerere din a lui viață.

Și Domnul Isus spune așa:
Voi merge să caut roade în pomul acesta!
Pentru a vedea ce roade va avea,
Omul care vine înaintea Ta.

Domnul Isus a venit,
Și la pomul tău s-a oprit,
Apoi a plecat în dată,
Spre Tatăl ceresc acasă.

Și Domnul Isus a spus așa:
Acestea sunt roadele din pomul acesta!
S-au iarăși va putea spune în dată:
Nu am găsit nici o roadă în pomul acesta Sfinte Tată.

Și Dumnezeu sentința o va da:
Fiindcă pomul acesta are roade în fața Mea,
Cererea cu care vine a mă striga,
Eu rezolvare îi voi da.

Iar dacă roade nu vei avea,
Sentința va fi acesta:
Mai lasă-l să se pocăiască,
Și du-te Fiule de sapă la rădăcină lui să nu fie tăiat în dată.

Acum omule care vi cu cererea ta,
Cum este viața ta?
Căci în funcție de cum ea va fi,
Rezolvare la cererea ta vei primi.

Căci Dumnezeu nu se lasă înșelat,
Să îți rezolve cererea și să scrie aprobat!
Dacă viața ta nu corespunde mereu,
După Cuvântul Său.

Ca Domnul Isus să rezolve degrabă,
Cererea ta în a Lui față,
Întoarce-te cu fața spre Dumnezeu,
Și pocăiește-te dragul meu.

Căci și Duhul Sfânt asteaptă,
Să rezolve a ta problemă degrabă!
Dar nu poate dragul meu,
Până nu te pocăiești mereu.

Tu singur te poți cerceta,
Să vezi de ce nu se rezolvă cererea ta!
De ce Duhul Sfânt tot amână mereu,
Să dea răspuns la strigătul tău.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>