text Poezii crestine

Domnul să fie cu mine!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Domnul să fie cu mine!


Am umblat atât de mult
Prin beznă și întunecime
Căci nu am vrut să ascult
Vorbele Tale, de bine

M-am lovit de atâtea ori
Și rău m-am înspăimântat
Căci m-au cuprins reci fiori
Și m-am simțit vinovat

Așa-i omul ce n-ascultă
Și e încăpățânat,
E cuprins de teamă multă
De tot, ce a realizat

Fapte rele de rușine
Care îl descurajează
Căci știe că nu e bine
Și de aceea se întristează

Pacea i se risipește
Este trist și tulburat
Căci pe Domnul Îl iubește
Însă, nu L-a ascultat

Apoi plânge cu amar
Pentru tot ce a făcut
Căci tot a fost în zadar
Zile bune, n-a avut

Bezna rece îl apasă
Și dorește, să dispară
Căci de acum, de tot îi pasă
Este sătul de ocară

Vrea să aibă în toate rost
Să facă ce este bine
Să lucreze cu folos
Fiindcă Domnul îl susține

Inima i s-a deschis
Ca să vadă deslușit
E salvat și e promis
Cerului, cel infinit

Să-i dăm glorie, mărire
Fiului din Cer venit
Căci am primit mântuire
Prin Isus cel prea iubit!


Amin

Câmpia Turzii, 30 iulie 2021






Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>