text Poezii crestine

Doar eu sunt răspunzător

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Înălțați spre cer cântări!


Doamne nu te mânia
Căci sunt slab și păcătos
Furia Ta, n-o lăsa
Peste mine bun Hristos.

Știu, păcatele sunt multe
Și cu greu mă pot opri,
Căci fac vrute și nevrute
Multe greșeli, ironii

Iar apoi plâng cu amar
Și mă întreb, ce-am câștigat?
Totul a fost în zadar
Nimic n-am realizat

Că orice lucru făcut
Care-i făr de Dumnezeu
E greșit de la început
Și sfârșitul lui, e rău

Numai cu Tine răzbesc
Orice încercare vine
Lucruri bune înfăptuiesc
Dacă Tu ești lângă mine

Doar eu sunt răspunzător
De păcate, ce le fac
Eu Ție Îți sunt dator
Tu ești drept, fără păcat.

Nu Te pot învinui
Numai binele-mi dorești
M-ai salvat, cu mine fii
Iartă-mă, de mă iubești!

Mângâiere să îmi dai
Când sunt trist și amărât
Și lângă mine să stai
Domnul meu cel preaiubit,

Pacea Ta, să-mi dăruiești
Și mai înțelept să fiu
Căile să-mi netezești
Să nu umblu prin pustiu

Să n-ajung un rătăcit
Fără Tine, să trăiesc
Tu ești Domnul meu iubit
Inima mea-Ți dăruiesc.

Eu, iertarea Ta o cer
Fiindcă vreau să ajung sus
Unde-s cei care nu pier
Lângă Tine, bun Isus!

Amin

Câmpia Turzii, 19 martie 2023

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>