Doar creştini de suprafață...

Şi ne numim creştini. Chiar suntem? ...
Sau doar creştini de suprafață
Iar în ascuns, nutrind în cuget
Firea, purtăm mască pe față? ...
Fățarnicii spălau paharul
Pe dinafară doar, să-i vadă
Admiratorii şi de-ndată,
Jos, la picioare să le cadă.
Piesa de teatru se repetă
Şi-n timpurile noastre. Cum?
Dar nimenea nu mai regretă
Fapte ce pot duce spre scrum? ...
Tot mai puțini, căci el, duşmanul,
Le-a pus căpăstru de la sine
Ca să le fure Canaanul,
Splendorile sale divine!
Şi-n reguli mult exagerate
Actorii joacă piesa lui,
Uitând cuvintele sărate
Prin Sfântul Duh al Domnului:
"Să nu vă credeți niciodată
Prea sfinți voi înşivă; n-aveți
Părere despre voi prea 'naltă
Cum că, voi, cineva sunteți!
Căci doar prin harul jertfei sfinte
Sunteți în cer moştenitori
Cu Dumnezeu, sfântul Părinte
Şi cu-al Său Fiu, sus în splendori!"
Însă mândria când apare
(Mândria celui pocăit)
Naşte chiar gânduri: -cine oare
Mai e ca mine-aşa smerit?
Eu nu port nici măcar cravată
Că-i o săgeată înspre iad!
Cu untdelemn? Nu, niciodatã
Nu mă pot unge, cum să cad?
Eh, dincolo de-aşa smerenie
Se-ascunde multă răutate,
Nici vorbă de gram de sfințenie:
Mai bine treizeci de cravate
Dar cu blândețe, cu iubire
Şi cu răbdarea lui Isus!
Credeți că lista-i spre sfârşite? ...
Câte exemple-ar fi de spus:
-Eu cu batic legat în față
Şi-n spate îndeajuns de lung,
Că-i noapte-amiaz sau dimineață
Mult prea smerit mereu mi-l strâng.
Ei, frații mei, baticul mare
Poate sub el ascunde multe:
Mândrie, ură, clevetire,
Şi lucruri care par mărunte.
Însă chiar vulpile micuțe
Pot păgubi viile mari,
În pofta lor cum să le cruțe?
Rup tot ce prind pe-ntreg hotar!
Nu totu-i aur ce luceşte... .
Nici un veşmânt până-n pământ,
Nu-nseamnă că adăposteşte
Un suflet cald, nobil şi sfânt.
Ci dimpotrivă poate-ascunde
O viclenie din cel rău
O fire care să-şi răzbune
Ce nu-i place în jurul său.
E bine doar ca-n toate cele
Să fii umil şi cumpătat
Ştiind că ai dincol' de stele
Pe Cel ce merită 'nălțat.
O mască nu-i pentru vecie
Căci într-o zi, jos va cădea
Iar sus, acasă-n veşnicie,
Doar cei din Domnul vor intra!
*
Ne-am construit poveri prea grele,
Ni le-am legat peste picioare
Să nu putem zbura cu ele
Spre țara ce apus nu are.
La ce folos de-acestea toate?
Mă-ntreb ades: la ce folos?
Să fii-nțesat de răutate
Pe sub o mască de frumos?
Contrari să fim simplei ținute?
Cuviincioase? Nicidecum!
Avem poruncile ştiute
Ce ne arată bunul drum!
E trist doar când se pune-accentul
În mod exagerat pe-aspect
Ci nu pe ce e înlăuntru...
(Precum în Noul Testament
Făceau aşijderi fariseii
Față de Cel ce vede tot
Precum odat pe-nvățăceii
Uniți în ură şi-n complot.)
*
Cu-adevărat, spune Cuvântul,
Că cine nu va fi umil
Nu-L va vedea-n cer pe Preasfântul
De nu va fi ca un copil.