text Poezii crestine

Doamne ne-am pierdut puterea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Tomescu Alexandra
Doamne ne-am pierdut puterea
Ce o aveam cândva în noi
Abia mai pâlpâie candela,
Iar pasul e tot mai greoi

Nu ne mai ajunge ziua
Și alergăm din zi în noapte,
Parcă stăpân ne este trupul
Și pentru el le facem toate

Venim aici să te rugăm
Să te simţim, să te cobori,
Iar acasă nu te aşteptăm
Căci n-avem timp şi n-avem loc

Te înşelăm adesea Doamne
Cu mici deşertăciuni din lume
Și chiar dacă sunt păcate
Noi le găsim la toate scuze

Astfel că evlavia noastră
Și străduinţa uneori
Sunt ca roua de dimineaţă
Care dispare aşa uşor

Vedem O Doamne ce suntem,
Dar Duhul Tău este cu noi
Astfel că încă mai putem
Să câştigăm acest război

E lupta noastră a tuturor
Și toţi suntem răniţi în luptă
Dar suntem al tău popor
Și ne ai plătit cu o jertfă sfântă

Mai este puţin timp de har
Pentru noi cei altoiți
Ca tu nu ai lepădat Israelul iubit,

Iar acest timp de har cât a rămas
Nu îngădui ca să ne pierdem,
Cât bate al îndurări ceas
Mai toarnă din nou in noi putere

Mai lasă Duhul Tău Isuse,
Să lucreze în noi sfințirea
Mai lasă peste noi să sufle
Să aducă în adunări trezirea,

Mai ridică-ne o dată
Pe stâncă sus să fim
Ca altă dată plini
De puterea lui Isus! Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>