text Poezii crestine

Discuția lui Ghedeon

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Grigoraș-Daniel-Todirel
Ghedeon avea o discuție
Cu cineva pe care,
Probabil auzize,
Sau cunoștea?

Acesta era un înger al Domnului,
Care plângerile lui,
El răbdător asculta,
Ce Ghedeon i le tot zicea.

El zicea că auzise,
De la părinți și bunici,
De minuni și lucrări,
Ce Dumnezeu cu ei înfăptuise.

Dumnezeu a scos pe poporul meu,
Din mâna lui faraon cel rău,
De răutate ce avea în inima sa,
El pe toți îi chinuia.

Ghedeon se tot plângea,
Că Dumnezeu de ei se depărta,
Dar de fapt el nu înțelegea,
Că Dumnezeu voia să vadă credința sa.

Ghedeon plin de puterea
Ce avea în inima sa,
Credea toate istorisirile,
Ce le auzea.

Nu avea nevoie să vadă,
Să atingă sau să simtă,
El credea cu adevărat,
Că toate aceste lucruri s-au întâmplat.

Îngerul Domnului i-a zis așa:
-Du-te cu puterea ce o ai în inima ta,
Scapă pe Israel din mâna lui Madian,
Ce poporul meu l-a chinuit timp de 7 ani.

Ghedeon la luptă el plecă,
Plin de putere și credință,
Ce o avea în inima sa și credea,
Că Dumnezeu e de partea sa.

Tu dar, câte istorisiri auzi,
Și nu crezi până nu vezi?
Ghedeon credea ce auzea,
Și de acolo venea puterea sa.

Fii în luptă un Ghedeon,
Plin de putere și temător,
Cu Dumnezeu vei trece biruitor,
Căci El este al nostru Mântuitor.

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>