text Poezii crestine

Din tot ce tu aici privești

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihalca Inuţ
Din tot ce tu aici privești, pe pământ în lung și-n lat,
Se vor face în cenușă, un gunoi ne-măturat,
Nu au nici o rezistență, totul este praf și scrum,
Cum a zis Cuvântul Vieții, totu-i goană după vânt.

Când sa referit Cuvântul, totul e deșertăciune,
Ne vorbește despre toate, care sunt aici, în lume,
Dar cu lucruri pieritoare, și cu faptele ce trec,
Noi ne strângem o comoară, care-n veșnicie trec.

Comori sunt de două feluri, așa scrie în Cuvânt,
Uni ce iubesc pe Domnul, și cerescul Său Cuvânt,
Vor avea în cer comoară, unde-I Domnul lor Cel sfânt,
Căci aici în astă lume, nu se lupt cu pumnu-n vânt.

Dar acei cu duh de ceartă, și care se împietresc,
O comoară de mânie, dincolo își pregătesc,
Nu e glumă e real, căci cu tot ce-i trecător,
Poți să strângi în cer comori, ce rămân veșnic nu mor.

Deci acum să fim atenți, unde mergem ce vedem,
Și ce facem cu salarul, pe care noi îl avem,
Unde ne petrecem timpul, asta-i foarte important,
Cocetăm cu internetul, și pe saituri cu program?

Nu acolo nu e Domnul, ori și ce ai vrea să zici,
Eu îți spun din expăeriență, am trecut și eu pe-aici,
Eu pe Domnul l-am găsit, când m-am pus la rugăciune,
Nu-L găsești pe internet, ori și cine ce ar spune !

De aceea e Cuvântul, care sună tăietor,
Nu iubiți nimic din lume, care este trecător,
Căci cine iubește lumea, pofta rea și lăcomia,
Este un vrăjmaș cu Tatăl, și cu Fiul Său Mesia.

Eu așa am găsit scris, ăsta e Cuvântul Vieții,
Cine vrea ca să trăiască, el va bea din Apa Vieții,
Fără bani și fără plată, totul este pregătit,
În Cuvânt găsești bucate, ce te face fericit.

Deci să mergem la Izvorul, care curge strălucit,
Căci acolo este Viață, și vei fi un mântuit,
La Isus este Izvorul, ce prin jertfă sa deschis,
Sângele ce-a curs pe lemnul, unde Domnu a fost ucis.

Deci acesta e îndemnul, să fiți treji și să vegheați,
Și în sângele salvări, hainele să vă spălați,
Să fim gata de plecare, cu privirile în sus,
Căci nădejdea noastră mare, este El Domnul Isus

Amin.


Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>