Din mii de căi

Sânt mii de căi în lume, ce duc înspre păcat,
Și mii de mii de oameni, aleargă ne-ncetat,
Și-n fiecare clipă, în marele Abis,
Se stinge câte-un suflet, de Satan învins.

Se duc din astă lume, trudiți și-npovărați,
Cu o viață de păcate, la moarte condamnați,
Dar marea bătălie, ce o dă Satan,
Este să înșele fiiecare neam.

Te uiți în jur și vezi, ca printre zăbrele,
Omenirea toată în lanțurile grele,
Și se duc mereu, fără a gândi,
Oare ce e viața? este veșnici?

Și de vor să afle, dacă va mai fi,
Încă o viață, cea din veșnici,
Vine amăgitorul marele dușman,
Ce-o fi nu se știe, mai bea un pahar.

Be-au cu toți potirul, din mâna lui Satan,
Ce-i plin de venin, din marele cazan,
Și când zic paharul, eu nu mă refer,
Boar la băutură, ci păcate fel de fel.

Sunt urâciuni păcate, care duc la moarte,
Și câți trăiesc în ele, de Domnul îi desparte,
Viața e o luptă cu firea și păcatul,
Și doar biruitorii, vedea-vor pe Împăratul.

Vezi ce mare-i lupta, cu pofta și păcatul,
A biruit în lume, și rob și pe bogatul,
Și nu a fost în stare, nici un om sub soare,
Ca să poată sta la ispita Sa.

Așa mergând prin lume, ca și un stingher,
Robit de patimi grele, am trăit și eu,
Și-n lanțuri ferecate, de pofte și păcate,
Prin beznă și noapte, mă duceam spre moarte.

Și-a arătat prin fapt IUBIREA, Dumnezeul Prea-Înalt,
Când pe Golgota El IUBIREA, a murit crucificat,
Dat la moarte pentru mine, omul cel mai păcătos,
Ca să-mi de-ie Mântuirea, Dumnezeu, Isus Hristos,

Mare Ia fost suferința, în grădina Ghetsimani,
Când Isus Hristos, Mesia înconjurat de dușmani,
Care fără să cunoască, că în fața lor de-fapt,
Era Dumnezeu, Stăpânul, veșnic Binecuvântat.

Și orbiți de Vrăjitorul, ce e cel mai iscusit,
Au legat și dus la moarte, pe Părintele Slăvit,
E orbirea ce se lasă, prin mahrama lui Satan,
Ce acoperă vederea, omeniri neam de neam.

El e singurul sub soare, din Fecioară sa născut,
Ce a biruti prin moarte, pe Satana cel căzut,
Și așa cum azi se știe, că Isus crucificat,
A murit să de-a Lumină, căci din morți a Înviat.

Amin amin